Accident cu două autoturisme, un camion și un autobuz, la Iași
Un accident rutier s-a produs marți, în localitatea ieșeană Breazu.
Un accident rutier s-a produs în localitatea Breazu din Iași, marți. IPJ Iași a transmis că este vorba despre o tamponare, în care au fost implicate patru vehicule: două autoturisme, un camion și un autobuz. Nu s-au înregistrat victime, scrie BZI.
Primele informații arată că un TIR mergea pe direcţia Iaşi – Horleşti, iar pe aceeaşi direcţie mergea şi un Volkswagen Passat. Şoferul de pe Passat a încercat să depăşească TIR-ul, acesta menţionând că nu ştie dacă TIR-ul era staţionat sau mergea.
De pe contrasens venea un autocar, Passat-ul a intrat în coliziune cu autocarul. Un alt șofer la volanul unui autoturism marca Opel care nu a păstrat distanţa regulamentară dintre autovehicule şi a intrat în autocarul oprit pe marginea carosabilului. Poliţia rurală este la faţa locului pentru a dirija traficul. Carosabilul este umed şi alunecos, iar afară este o ceață densă.
„Poliţiştii le recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum şi de trafic. De asemenea când circulam în condiţii de ceată şi carosabilul este acoperit cu polei se recomandă să se reducă viteza de deplasare ca fiecare manevră pe care o facem să fie făcută după o asigurare prealabilă temeinică şi să fie folosite mereu luminile de ceată pentru siguranţa în trafic”, a explicat Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Vezi FOTO și VIDEO pe BZI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News