Accident cu cinci victime la stația de taxare Fetești
Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă, pe Autostrada A 2 București - Constanța, la stația de taxare de la Fetești, cinci persoane fiind rănite.
În accidentul rutier produs pe Autostrada A2, la stația de taxare, au fost implicate două autoturisme, informează ISU Ialomița. Cinci persoane au fost rănite, una fiind încarcerată. Două echipaje din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, intervin la locul accidentului, iar în sprijin au fost trimise și două echipaje ale SAJ Ialomița - substația Fetești.
Echipajul de descarcerare a extras victima. Toate cele cinci victime au fost monitorizate la locul intervenției de echipajele medicale, apoi echipajele SAJ au preluat și transportat două victime la Spitalul municipal Fetești. Celelalte trei victime au refuzat transportul la spital.
Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul rutier, transmite Mediafax.
Citeşte şi: Jumătate din țară este sub cod galben de ninsoare și viscol
Jumătatea de Vest a țării este, sâmbătă, sub atenționare cod galben de ninsoare și viscol, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
În Banat, Crișana, Maramureș și local în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în medie de 10 - 15 centimetri.
În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 - 65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali unde va fi viscol.
În restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte și izolat se va produce polei, iar în prima parte a intervalului va mai ninge, cu precădere în dealurile sudice.
Codul galben este în vigoare de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 10.00.
Vreme instabilă în Capitală: precipitații, vânt și ceață
Vremea va fi închisă și se vor semnala precipitații mixte în Capitală, sâmbătă, avertizează meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Potrivit ANM, vremea va fi închisă și trecător se vor semnala precipitații mixte.
Temperatura aerului va crește ușor până duminică, la ora 10.00, până la 1 - 2 grade ziua, iar noaptea spre 3 - 4 grade. Vântul va sufla slab și moderat. La sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News