Accident cu 5 maşini, Pipera. Şeful Poliţiei: Este o persoană periculoasă
Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat sâmbătă că şoferul care a fugit după ce a lovit 5 maşini în Capitală este recidivist.
De asemenea, șeful poliției a susținut că este 'o persoană periculoasă', având la activ o condamnare pentru tâlhărie, şi a fost dat în consemn la frontieră.
'O să îi dăm de urmă. A fost introdus în consemn la frontieră. Posibil să fie în Capitală, posibil să fie în România. Avem date suficiente încât să vedem exact unde se află. Este recidivist, o persoană periculoasă. (...) Unul dintre făptuitori a fost reţinut, în cazul celuilalt suntem într-un cerc restrâns de suspecţi. Este un recidivist, care a fost implicat în acest nefericit incident. A fost condamnat pentru tâlhărie, a ispăşit 6 ani de pedeapsă, a fost eliberat în 2017 şi a mai fost implicat de atunci în două incidente, nu la fel de grave. (...) A fost oprit la un control de rutină', a spus Ioan Buda.
A lovit cinci autoturisme
Două persoane au fost rănite uşor vineri, în urma unui accident produs în Bucureşti de şoferul unui autoturism care era urmărit de Poliţie. Potrivit Poliţiei Capitalei, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit cinci autoturisme, pe strada Alexandru Şerbănescu.
'În jurul ori 11,45, un echipaj al Secţiei 2 Poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism al cărui conducător nu a oprit la semnalele poliţistului. În zona staţiei RATB Pipera, pe strada Alexandru Şerbănescu, şoferul autoturismului urmărit a pierdut controlul asupra autovehiculului, lovind încă 5 autoturisme. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, iar pasagerul a fost reţinut de echipajele Secţiei 2 Poliţie. În urma evenimentului au rezultat două victime rănite uşor la prima vedere şi pagube materiale', a precizat, vineri, Poliţia Capitalei.
Vezi și: Accident grav în București. Șofer urmărit de poliție, șase mașini implicate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News