Accident aviatic. Șapte morți și trei răniți
Cel puţin 7 persoane au murit şi alte 3 au fost rănite după ce, duminică, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit.
Cel puţin 7 persoane au murit şi alte 3 au fost rănite după ce, duminică, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit deasupra unui cartier din oraşul Popayan situat în sud-estul Columbiei, conform informaţiilor furnizate de pompieri, transmite AFP.
"Nouă persoane se aflau la bordul avionului, 7 sunt morţi şi şi alţi doi sunt grav răniţi", a declarat pentru AFP şeful serviciului de pompieri din Popayan, Juan Carlos Ganán.
Al treilea rănit este un copil din cartierul unde s-a prăbuşit avionul, a adăugat Ganán. Autorităţile, care încearcă să ţină sub control o scurgere de carburant, caută la faţa locului alte posibile victime.
Avionul aparţinând companiei particulare Transpacifico s-a prăbuşit în cartierul popular Junin în jurul orei locale 14:11 (19:11 GMT), la câteva minute după decolarea de pe aeroportul din Popayan, conform unui comunicat dat publicităţii de Aviaţia civilă. Conform autorităţii aviatice columbiene, nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News