ACCIDENT AVIATIC în APUSENI. Peste 100 de persoane la parastasul de șase luni
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Peste o sută de persoane au participat, sâmbătă, pe Vârful Petreasa din Munţii Apuseni, la un parastas în memoria victimelor accidentului aviatic produs în zonă în ianuarie - pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion -, slujba fiind oficiată de arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Irineu.

Slujba de parastas la împlinirea a şase luni de la accidentul aviatic s-a desfăşurat pe Vârful Petreasa, în locul unde, în 20 ianuarie, a aterizat forţat un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical şi unde localnicii din zonă au construit un mic altar din lemn şi au amplasat o cruce de mari dimensiuni în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în accident, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, transmite Mediafax.

Slujba a fost oficiată de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, şi de un sobor de preoţi, iar la eveniment au fost prezente peste o sută de persoane, localnici, salvatorii care au participat la căutarea victimelor şi rude ale celor două persoane care şi-au pierdut viaţa.

VEZI ȘI: Accidentul aviatic din Apuseni: Romanița Iovan cere despăgubiri pentru moartea soțului

Parastasul a fost organizat de Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului Adrian Iovan, care a venit însoţită de prieteni şi apropiaţi ai fostului său soţ.

Ea a adus o coroană de flori cu mesajul: "Poate din cer pe avion stelar la manşă cu luceafărul de seară să mai cobori la Albert şi arar să-l vezi cum creşte ca să nu te doară".

În interiorul micului altar, soţia fostului pilot a pus tablouri cu fotografii ale celor două victime, dar şi cu fotografii realizate de Adrian Iovan în timpul zborurilor sale.

La finalul slujbei de pomenire, toţi cei prezenţi la eveniment au fost invitaţi la o masă organizată în localitatea Horea.

VEZI ȘI: Romanița nu poate trece peste MOARTEA lui Iovan. Ce gest a făcut

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel