Data publicării:

Academia Română, ASE București și Institutul Național de Statistică lansează Centrului de Excelență în Comerț Exterior

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Academia Română, Academia de Studii Economice din București și Institutul Național de Statistică – și-au unit forțele, experiența, resursele, memoria instituțională și entuziasmul într-un proiect comun, înființând Centrul de Excelență în Comerț Exterior.

Academia Română, ASE București și Institutul Național de Statistică lansează Centrului de Excelență în Comerț Exterior au onoarea de a vă invita la Evenimentul de lansare a Centrului de Excelență în Comerț Exterior. Evenimentul va avea loc miercuri, 14 noiembrie, orele 14.00 în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București.

Înțelegând necesitatea imperativă și importanța deosebită a dezvoltării comerțului exterior românesc ca element central al dezvoltării economice a României și, deopotrivă, ca instrument determinant al asigurării prosperității și competitivității mediului de afaceri românesc, Trei instituții prestigioase din România – Academia Română, Academia de Studii Economice din București și Institutul Național de Statistică – și-au unit forțele, experiența, resursele, memoria instituțională și entuziasmul într-un proiect comun, înființând Centrul de Excelență în Comerț Exterior.

Centrul de Excelență în Comerț Exterior, un "hub" național și internațional de proiecte

Centrul de Excelență în Comerț Exterior are menirea de a deveni un "hub" național și internațional de proiecte, aplicații și acțiuni dedicate exportatorilor și antreprenorilor români în demersul lor de îmbunătățire a prezenței pe piețele globale. Primul pas în această inițiativă colaborativă a fost făcut din perspectiva pregătirii profesionale a resursei umane, prin înființarea și operaționalizarea, începând cu anul universitar 2018-2019, a programului de studii masterale în Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale.

Convergența celor două axe de dezvoltare: pregătirea resursei umane prin programul de studii de masterat în Comerț Exterior și gestiunea proiectelor cu aplicabilitate practică prin Centrul de Excelență în Comerț Exterior demonstrează o viziune unitară și conduce către rezultate palpabile, concrete, pentru exportatorii și antreprenorii români. Cu acest obiectiv asumat, Centrul va propune instrumente utile de lucru menite să susțină efortul acestora de a face față concurenței puternice de pe piețele externe. Exportul românesc este indisolubil legat de dezvoltarea și maturizarea capitalului autohton. Din acest considerent, vom privi exportul românesc ca fiind o platformă de manifestare și o modalitate de creștere a capitalului românesc. Contact: [email protected]

Concept Paper

Obiectivele subsecvente ale Centrului de Excelență în Comerț Exterior sunt următoarele: educația antreprenorială și financiară (sprijin în deschiderea internațională pentru întreprinderi mici și mijlocii), conectarea capitalului românesc la rețelele internaționale comerciale și financiare, proiectarea instrumentelor financiare de garantare și creditare pentru export, branding internațional dedicat exportului, promovare comercială externă, platforme electronice de ofertare și prezentare, valorificarea inovațiilor în procesul de fabricație și distribuție a produselor și serviciilor românești, atragerea de resurse necesare internaționalizării.

Localizat strategic la Academia de Studii Economice din București și format dintr-o echipă entuziastă și dinamică de academicieni, profesori universitari, practicieni din domeniul comerțului exterior, masteranzi, doctoranzi, studenți și voluntari, Centrul își propune definirea comerțului exterior românesc ca fiind un obiectiv național de importanță crucială și să acționeze ca atare, cu dorința și voința nestrămutată de a pune comerțul exterior românesc pe harta preocupărilor active ale ecosistemului de afaceri din România.

Lansarea Centrului de Excelență în Comerț Exterior va avea loc în data de 14 noiembrie, orele 14.00 în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, în prezența Președintelui Academiei Române, Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, a Președintelui Institutului de Prognoză Economică din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei Române, Acad. Lucian-Liviu Albu, a Președintelui Institutului Național de Statistică, Prof. univ. dr. Tudorel Andrei și a Rectorului ASE, Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a decanului Facultății de Relații Economice Internaționale, Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, a co-președintelui Centrului de Excelență, Prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector ASE și a co- președintelui Centrului de Excelență, dr. Adrian Marius Dobre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel