Data actualizării:
Data publicării:

Academia de vară Atlantykron, la Sci + Fi Fest

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp

Sâmbătă, 15 septembrie, la orele 18.30, echipa de organizare Atlantykron va prezenta publicului Academia în cadrul Festivalului Sci + Fi Fest, găzduit de Biblioteca Națională din București

Anul viitor, Academia Atlantykron va aniversa 30 de ani de existență neîntreruptă. Mastercard susține literatura SF și oferă premii substanțiale scriitorilor de profil pentru concursul de roman SF cu tema Atlantykron și pentru concursul de proză scurtă

Sâmbătă, 15 septembrie, la orele 18.30, echipa de organizare Atlantykron va prezenta publicului Academia în cadrul Festivalului Sci + Fi Fest, găzduit de Biblioteca Națională din București. Alături de organizatori, vor fi prezenți și o parte dintre invitații speciali ai Academiei Atlantykron, precum jurnalistul de știință și profesorul Alexandru Mironov, cosmonautul Dumitru Prunariu, Prof. Dr. Teodor Vasile, matematicianul și specialistul în OZN Dan Farcaș, Prof. Dr. Leon Zăgrean, academicianul Nicolae-Victor Zamfir, scriitorii Aurel Cărășel, Sebastian Corn (Florin Chirculescu), Marian Truță, Cristian Teodorescu, Cristina Ghidoveanu, Dănuț Ungureanu. De asemenea, mai multe edituri specializate pe literatura SF vor avea standuri și își vor prezenta ultimele apariții.

În anul Centenarului, revista Știință & Tehnică invită pasionații de știință și de Science Fiction la cea de-a treia ediție a festivalului de știință și imaginație Sci+Fi FEST! Evenimentul se desfășoară în weekendul 15-16 septembrie, la Biblioteca Națională din București, intrarea fiind liberă. Inițiat de revista Știință & Tehnică, Sci + Fi Fest este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române, alături de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Biblioteca Națională, iar echipa de organizare a Academiei Atlantykron asigură programul dedicat literaturii și artei SF.

Deoarece suntem în anul Centenarului, organizatorii își propun ca, sub sloganul „100 DE ANI DE CERCETARE ROM NEASCĂ", să atragă atenția marelui public asupra zestrei de inovații pe care cercetătorii și inventatorii români le-au oferit lumii de-a lungul timpului, mesajul principal fiind că munca de cercetare românească are nu doar un trecut, ci și un viitor.

Programul Sci + Fi Fest va cuprinde, printre altele, expoziții interactive ale celor mai importante institute de cercetare din țară, expunerea celor mai noi și inedite tehnologii și gadgeturi de către start-up-uri și companii, show-uri de știință și ateliere creative pentru copii, prezentări și conferințe de popularizare a științelor și inovațiilor pe scena din atriumul Bibliotecii, lansări de carte SF și discuții cu scriitorii SF români în vogă, observații astronomice prin telescoape profesionale și multe alte surprize antrenante.

Programul Atlantykron din cadrul Sci + Fi Fest va avea loc pe toată durata evenimentului și va cuprinde conferințe, dezbateri și lansări de carte. Organizatorii activităților Atlantykron din cadrul Sci + Fi Fest vor fi Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron și Adrian Bănuță, jurnalist și scriitor. "Academia Atlantykron va aniversa, în 2019, 30 de ani de existență neîntreruptă.

An de an, pe Insula Inelul de Piatră de la Capidava au trecut sute de organizatori, invitați și participanți. Atlantykron este un eveniment unic în lume, care a schimbat în bine viețile a mii de oameni. Chiar dacă Academia are loc, 10 zile pe an, pe insula de la Capidava, ne-am hotărât să organizăm și în alte locații școli de vară și evenimente cu marca Atlantykron, așa cum am făcut la Avrig sau cum facem acum. Consider că Sci + Fi Fest este cel mai potrivit eveniment din București care se poate intersecta cu spiritul Atlantykron", declară Sorin Repanovici, coordonatorul Academiei Atlantykron.

În cadrul evenimentului va fi promovat concursul de roman SF cu tema Atlantykron, susținut de Mastercard, cu premii substanțiale, unice în istoria concursurilor de proză SF din România. Juriul este format din scriitorii și criticii literari Alexandru Mironov, Cătălin Badea Gheracostea, Marian Truță și Mugur Cornilă.

De asemenea, în cadrul Academiei Atlantykron din acest an, Mastercard a susținut un concurs de proză scurtă, scrisă la fața locului, cu premii substanțiale, juriul fiind format din scriitorii Aurel Cărășel, Mihaela Muraru Mândrea și Cristina Ghidoveanu. Iată cine au fost câștigătorii: locul 1 - Cătălin Badea Gheracostea, locurile 2 și 3 - George Bragadireanu, mențiunea 1 - Marius Conu,
mențiunea 2 - Adrian Bănuță. Aceste proze, alături de alte povestiri selectate de-a lungul timpului, vor fi incluse într-o antologie tipărită sub marca "Atlantykron".

De-a lungul celor 29 de ani de existență, ATLANTYKRON a inițiat mai multe tipuri de concursuri, care s-au desfășurat sub patronajul unor mari scriitori de science-fiction români. În anul 2014, inițiatorii fenomenului Atlantykron au realizat și publicat, prin intermediul editurii Nemira, Almanahul Anticipația „Atlantykron 25", jumătate din el cuprinzând proze ale scriitorilor români de SF, care au fost și au creat pe această insulă. Anul 2015 a adus, pentru concursurile de literatură SF, cele mai mari premii din întreaga istorie a fenomenului ATLANTYKRON . Sponsorul pentru ultimele trei ediții ale concursului este MASTERCARD, aceasta fiind cea de-a cincea ediție în care Mastercard sprijină acest demers.

Purtând genericul „Centenarium", Academia Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiție de 29 de ani și, potrivit multor invitați speciali din străinătate, școală de vară de profil unică în lume. Inedita Academie, organizată în natură și departe de civilizația urbană, are ca scop accesul la cunoaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) și tehnologie de ultimă generație, pe o insulă care are mai puțin de 1 km2.

Aici se desfășoară demonstrații științifice şi cursuri de artă sau de comunicare așa cum în nicio școală nu se predau, participanţii stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele. Organizatorii ediției din acest an a Academiei Atlantykron au fost Fundația World Genesis din SUA, revista Știință și Tehnică și Asociația pentru Tineret și Evoluție în parteneriat cu Asociația pentru Inovație, Asociația de Studii Esoterice, Feng Shui și Terapii Complementare – Club UNESCO, Asociația Națională de Hipnoză Clinică Eriksoniană și Terapii Scurte, Centrul European de Educație Medicală și Asociația Culturală Adsum.

Scurt istoric

Programul ATLANTYKRON se desfășoară de 29 de ani și a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărți, au fost realizate filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea și sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului, și a primit permanent sprijin și susținere din partea mai multor Instituții și Agenții Guvernamentale (ANIF, Regia Pădurilor, Garda de Coastă,

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanţa), dinpartea autorităților locale – Primăria Cernavoda, a agenților economici locali – Societatea Nuclear Electrica SA, Elcomex SA. La desfășurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizații neguvernamentale de tineret din țară și străinătate, precum Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Română pentru Sport și Cultură, Forum IT, dar și unele organizații și instituții din SUA, precum World Genesis Foundation.

În 1990, un mic grup de tineri iubitori de sciencefiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deși sălbatic, unde să se desfășoare festivalul anual de sciencefiction, ocazie care le oferea șansa să studieze și să învețe unii de la ceilalți.

Timpul a trecut, condițiile s-au schimbat, dar setea de cunoaștere și de experiențe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Școală de Vară. Tradiția a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului și al unor organizații neguvernamentale din întreaga lume. În acest an, Academia sărbătorește a 28-a ediție, peste un sfert de secol de existență neîntreruptă. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitați, participanți, organizatori.

Printre cei mai importanți ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediția a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenția Europeană de ScienceFiction și 2014 – când Academia a aniversat 25 de ani de existență.

Menționăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalități, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (președintele Societății Scriitorilor de SF și Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiștii Ioan Gyury Pascu, Cristian Grețcu, formația Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Președinte alSocietății Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), astronautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeț etc.

Un film de prezentare al Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, realizat și prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educațional. Intitulat "NextGeneration: Atlantykron", filmul a ajuns în prezent la 23 milioane de vizualizări!

În 2014,echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel și cu Autoritatea Națională pentru Turism conferința „Dunărea, comoara turistică a României", care a reunit peste 300 de participanți și invitați. În ziua conferinței, naistul Nicolae Voiculeț a susținut un concert memorabil.

În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversați în 2014, câteva distincții bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", toți laureații premiilor Ad Astra 2014 și o serie de cercetători români remarcabili din țară și străinătate și nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secțiunea "Educație și învățământ".

În 2017, 30 de jurnaliști, bloggeri și agenți de turism, din România și din străinătate, veniți să descopere potențialul turistic al regiunii Cernavoda în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunării", eveniment organizat de Innovation Travel și de Primăria orașului Cernavoda, au asistat la deschiderea Academiei Atlantykron și au participat la o conferință dedicată relației dintre individ si comunitate – „Orașul Quantic pentru oameni înțelepți" - dar și despre dezvoltarea și promovarea turismului dunărean.

Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferințele virtuale – idee sciencefiction la primele ediții din anii 90, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini in premieră de pe Marte și, nu în ultimul rând, conferințele susținute de specialiști din domeniile științei, culturii, artei și comunicării.

An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autoritățile statului, respectiv Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Județului Constanța și Primăriile celor două comunități - Cernavoda și Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente și se obțin toate autorizațiile necesare.Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliția de frontieră precum și o firmă privată de pază și protecție, pentru a asigura securitatea deplină a participanților. Organizatorii și toți cei implicați în zona de securitate a participanților comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenție în cazul urgențelor

Vizitează www.atlantykron.org pentru mai multe informații despre programul academiei de vară și lista invitaților și pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Atlantykron. Pe această pagină vă vom ține la curent zi de zi cu informații, articole de presă și fotografii de la fața locului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel