ACADEMIA de POLIȚIE, înscrieri 2020. Dosar, probă eliminatorie. REZULTATE FINALE
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.  

Sunt disponibile, în acest an, 588 de locuri, dintre care 100 cu taxă. Primele probe de admitere încep pe 24 august.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), începând de vineri și până pe 27 iulie 2020, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare, se pot înscrie pentru participarea la concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza". Cererile de înscriere se pot depune, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

„Recrutarea candidaților se realizează de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unități de recrutare), aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate”, se arată în comunicat.

În acest an, vor fi scoase la concurs 588 de locuri, dintre care 100 cu taxă, la Facultățile de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi, de Științe Juridice și Administrative și de Pompieri.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legale şi criterii specifice.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 4 august 2020. Tot până la aceeași dată, se va realiza evaluarea psihologică a candidaților la unitatea de recrutare, conform planificării.

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 24 - 29 august 2020, iar proba de evaluare a cunoștințelor între 1 - 2 septembrie 2020. Ambele probe vor avea loc la centrele zonale de selecție, potrivit arondării unităților de recrutare.

Rezultatele obținute de candidați se centralizează la Academia de Poliție și se afișează pe site, contestațiile pot fi depuse online în data de 5 septembrie 2020 și se soluționează la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 06 - 07 septembrie 2020.

„Urmează examinarea medicală care se va realiza, în perioada 08 – 24 septembrie 2020, potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba scrisă. Academia de Poliție afișează, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere”, se mai arată în comunicat.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate până la data de 26 septembrie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel