ACADEMIA de POLIȚIE ANUNȚ după grilele greșite de la ADMITERE 2017
Reprezentanții Academiei de Poliție au reacționat după controversa cu mai multe subiecte de la probele scrise de la admitere 2017.
"În temeiul art. 58 alin. (2) din Regulamentul nr. 789/2017 privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la studii universitare de licență în facultățile Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” în anul 2017, Comisia Centrală de Admitere pe Academie, analizând unele aspecte sesizate de candidații care au susținut proba scrisă de evaluare a cunoștințelor în data de 08.08.2017 (seria a 3-a), referitoare la baremul stabilit pentru întrebările la disciplina Istorie, a hotărât următoarele:
Se modifică baremul de corectare în sensul că la întrebarea 28 de la Grila A3 și întrebarea 22 de la Grila B3 se acordă 1 (un) punct numai candidaților care au indicat ca variantă de răspuns litera a).
În cazul candidaților care la întrebarea 28 de la Grila A3 și întrebarea 22 de la Grila B3 au indicat ca variantă de răspuns litera b), punctajul obținut la disciplina Istorie scade cu 1 (un) punct.
În cazul candidaților care la întrebările sus-menționate au indicat ca variantă corectă litera c) sau litera d) punctajul acordat inițial nu se modifică", a transmis Comisia Centrală de Admitere.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News