"Practic, Curtea se substituie Parlamentului și, bazându-se pe considerente de principiu ale unei decizii de admitere căreia îi atribuie un alt sens, reconfigurează reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu. Dacă anterior Parlamentului i se oferise un cadru, repere de ordin constituțional care să jaloneze opțiunile de politică penală ale legiuitorului, în prezenta decizie Curtea transformă acest cadru într-o singură opțiune: obligația Parlamentului de a stabili un prag valoric în cazul infracțiunii de abuz în serviciu", susține Livia Stanciu.

În opinia sa, în acest caz, CCR și-a depășit competențele, instituind o obligație pentru puterea legiuitoare.

"Se poate lesne constata că se adaugă astfel la considerentele Deciziei nr.405/2016, în sensul reinterpretării unor aprecieri cuprinse în considerentele acesteia și convertirea lor, cu încălcarea competenței Curții Constituționale, într-o obligație pentru legiuitor. Această obligație nu are însă niciun suport constituțional, pentru că nu este susținută de niciun dispozitiv de admitere a excepției de neconstituționalitate — nici cel al Deciziei nr.405/2016, care privește o cu totul altă problematică, și nici cel al prezentei decizii, câtă vreme soluția este de inadmisibilitate", se arată în opinia concurentă.

Livia Stanciu consideră, în concluzie, că decizia de inadmisibilitate pronunțată trebuia să cuprindă doar considerentele care explică soluția pronunțată, respectiv lipsa de competență a CCR, care nu se poate substitui legiuitorului primar sau delegat.

CCR a respins, pe 6 iunie, excepția privind articolul 297 alineatul l din Codul penal, referitor la "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (...)" și a considerat că nu este de competența Curții să reglementeze pragul valoric al prejudiciului în cazul abuzului în serviciu, relatează Agerpres.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News