"Abia îl mai pot atinge". Bianca Brad, afectată de schimbarea fiului ei: "Nu îl pot proteja așa cum mi-aș dori"
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Bianca Brad
Sursa foto: Facebook Bianca Brad
Bianca Brad a vorbit despre schimbarea fiului ei, în vârstă de 18 ani, și modul în care a afectat-o acest lucru.

"Când era mic, era foarte afectuos cu mine, dar de când cu adolescența abia îl mai pot atinge. Însă are o îmbrățișare absolut vindecătoare, care mă încarcă foarte mult și mi se strânge inima când mă gândesc că nu peste mult timp, când va pleca la studii, voi avea parte și mai rar de astfel de momente… Pfff… uite, numai gândindu-mă la asta acum, când scriu, mi-au dat lacrimile… Offf, numai mamă să nu fi!

Nu a avut perioade de rebeliune, dar este mai introvertit și mai încăpățânat. Îi respect limitele pe care le pune, însă recunosc că mă frustrează când este distant, că nu este mai comunicativ și că ignoră, cel puțin aparent, sugestiile și sfaturile mele.

"Nu îl pot proteja așa cum mi-aș dori"

M-a bucurat însă recent, când mi-a spus "ai avut dreptate!", legat de un subiect anume, despre care i-am tot vorbit. Nu este despre a avea eu dreptate, nu îl oblig să accepte punctul meu de vedere, ci este despre a fi deschis să învețe (și) din experiența mea bogată de viață. Nu îl pot proteja așa cum mi-aș dori, însă îi pot da instrumentele care să îi servească să se poată proteja și ajuta singur. Mă străduiesc să îi insuflu valori morale înalte, după care să se călăuzească în tot ce va face. Mă gândesc la sfaturile pe care i le dau ca la niște semințe pe care le pun într-un pământ mănos și care vor da roade la momentul potrivit. Și am încredere în el că va face alegeri înțelepte.

Eu oricum mă rog pentru el. Am făcut-o de când am văzut cele două liniuțe pe testul de sarcină. Și L-am rugat pe Dumnezeu, nu doar o dată, să îmi dea mie tot ce e mai greu și să se oprească la mine tot ce e mai rău, ca Luca să nu sufere. La câte încercări mi-au fost date, se pare și vreau să cred că rugăciunile mi-au fost ascultate și, dacă e adevărat și lui îi va fi bine în viață, nu regret nimic din experiențele dureroase", a mărturisit Bianca Brad, într-un interviu pentru viva.ro.

Vezi și:  "Am fost o sursă de inspirație pentru el". Bianca Brad, despre relația dintre ea și Cătălin Botezatu: "S-a îndrăgostit foarte tare de mine. A suferit mult"

Cum a aflat Bianca Brad că are cancer: A fost greşeala mea! Semn divin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel