Data actualizării: 07.09.2016 12:00
Data publicării: 07.09.2016 11:54

Abdicarea lui Carol al II-lea. Istoria trenului care l-a scos din țară și a tentativei de asasinat

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica

Carol al II-lea (1893 – 1953) a fost cel mai controversat rege al României. După o tinereţe aventuroasă, la 28 decembrie 1925 s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabit la Paris, împreună cu Elena Wolf-Lupescu. „Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi; să mulţumim Providenţei că putem scăpa de el", i-a spus Ion I.C. Brătianu lui Gh. Tătărescu, puţin înainte de reuniunea de Consiliu de Coroană care lua act de renunţarea lui Carol.

Regele Ferdinand l-a îndepărtat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moştenitor pe tânărul său nepot, Mihai. Astfel, prima domnie a MS Regele Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului Său, Regele Ferdinand. Regele-copil a fost tutelat de o Regentă condusă de unchiul Său, Principele Nicolae al României, Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan (1867–1929), jurist şi om politic, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1924–1927). La moartea lui Gheorghe Buzdugan, în 1929, locul lui în Regenţă a fost luat de către Constantin Sărăţeanu (1862–1935), magistrat şi fost ministru în Guvernul Alexandru Averescu, până în 1930.

Regenţa nu a dat rezultate strălucite, iar pe fondul crizei economice mondiale începute în 1929, viaţa politică românească era agitată şi confuză. Din exil, Carol dădea semne de interes faţă de Tronul de care pretinsese, cândva, că nu are nevoie. După negocieri cu Iuliu Maniu, Carol s-a întors în ţară pe 6 iunie 1930 şi a fost proclamat rege după două zile. Deşi promisese că renunţă la relaţia cu Elena Wolf, a exilat-o pe regina-mamă Elena şi şi-a adus iubita la Bucureşti.

Executarea lui Corneliu Zelea Codreanu

Una dintre forţele ostile lui Carol a fost Mişcarea legionară condusă de Corneliu Codreanu, mişcare ce înregistra tot mai multă popularitate, graţie formelor sale neobişnuite de manifestare: sprijin dat ţărănimii în gospodărie, tabere de muncă în construcţii. Dar actele de violenţă, atacurile antisemite şi criticile acerbe aduse partidelor, au determinat luarea de măsuri împotriva legionarilor. Războiul faţiş dintre rege şi harismaticul Codreanu s-a accentuat odată cu succesul electoral din 1937 al legionarilor care ajunseseră a treia forţă în ţară. O forţă pe care Carol avea să o decapiteze în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 când a ordonat execuţia lui Codreanu, aflat deja sub arest la închisoarea Jilava. Motivul este poate cel invocat de Armand Călinescu în însemnările sale: regele dorea să rămână singurul interlocutor posibil al lui Hitler, în eventualitatea orientării politicii româneşti spre Germania.

În 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit constituţia şi a instaurat un regim de autoritate monarhică.

Pe acest fond, treptat, regimul său îşi pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică în România până atunci, astfel că, în 10 ani, situaţia devine foarte grea.

Carol al II-lea, protejat de Antonescu

În acest context, a apărut în prim plan figura generalului Ion Antonescu. Deşi era un cunoscut adversar al şefului statului, Antonescu era considerat de Carol singura persoană capabilă să restabilească ordinea în ţară la acel moment. Generalul se bucura de autoritate în cadrul armatei, avea încrederea Gărzii de Fier, iar Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu nu manifestau o opoziţie vehementă faţă de persoana acestuia. Pe 4 septembrie 1940, regele îl numeşte pe Antonescu în funcţia de preşedinte a Consiliului de miniştri. În seara imediată numirii în funcţie, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline. Deşi iniţial a refuzat, pe la orele 03:50 din dimineaţa zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu, prim-ministrul României, era învestit cu puteri depline în stat.

Totodată, este abrogată Constituţia din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal.

Mihai I, succesorul la tronul României

Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei". Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea", succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecinţă, acesta a fost invitat să depună jurământul. Când a semnat aghiotanul, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare". Spre după amiază, Mihai a depus jurământul prin care devenea din nou rege al României.

După difuzarea Proclamației fostul monarh împreună cu Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu și-au făcut în grabă bagajele. La un moment dat a apărut și Mihai, care abia depusese jurământul în calitate de rege al României. Carol l-a rugat să îl ajute la strângerea bagajelor, timp în care i-a dat câteva sfaturi, între care cel mai important a fost de a acționa pentru păstrarea și creșterea prestigiului monarhic. Înainte de a părăsi Capitala, Carol a dorit să-și ia la revedere de la colaboratorii și amicii din timpul domniei. Personalul de la Palat s-a prezentat cu sentimentul că se despart de stăpânul lor pe care-l regretau. Oamenii politici, cu rare excepții au evitat să-l întâlnească. Nicolae Malaxa abia a răspuns la telefon, iar generalul Ilasevici a refuzat să-l însoțească peste graniță. Antonescu i-a dat lui Urdăreanu o scrisoare pentru Carol prin care-i acorda libertatea de a călători unde dorea și o alta prin care-i fixa o alocație anuală de 20 de milioane de lei. Inițial Ion Antonescu i-a promis că-l va însoți până la graniță dar apoi a renunțat, spunând că este bolnav, astfel că l-a delegat pe generalul David Popescu, ministrul de Interne.

Generalul Antonescu i-a promis lui Carol al II-lea protecţie împotriva legionarilor despre care toată lumea ştia că juraseră răzbunarea lui Codreanu.

Astfel, în dimineaţa zilei de 7 septembrie 1940, Carol al II-leaa plecat din ţară însoţit de Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu, cu un tren special alcătuit din 12 vagoane, încărcate cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş.

Cum a părăsit țara Carol al II-lea. Tentativa de asasinat asupra sa

Călătoria nu a fost lipsită de peripeții. În gara Timișoara legionarii îi aștepau cu mitralierele gata să-l ucidă. Doar inspirația șefului de gară l-a scăpat pe rege. A făcut semn ca trenul să treacă în mare viteză prin stație, fapt ce i-a derutat pe atacatori ale căror rafale și-au rata ținta. Fără să fie în stare să scoată o vorbă, călătorii scrutau nerăbdători zarea unde se profilau contururile clădirilor unei localități. Dincolo se afla frontiera. Acolo era scăparea. Speranțele începuseră să mijească din nou în sufletele lor, pe măsură ce se apropiau de graniță. Dar deodată se auzi zgomotul unei mitraliere. Privind cu precauție pe fereastră, călătorii văd că din spate se apropia o locomotivă de mare viteză, de pe care mai multe mitraliere vărsau un adevărat potop de foc asupra trenului cel alb. Ultimii kilometri ai drumului, până la graniță, au fost parcurși într-un asurzitor vacarm provocat de duelul de foc ce se încinsese între urmăritori și garda militară a trenului. Zeița Fortuna a surâs încă o dată călătorilor, care au reușit să ajungă neatinși dincolo de frontieră, unde au răsuflat ușurați. Scăpaseră.

Acordul dintre Horia Sima și Ion Antonescu

Horia Sima afirma că aceaste evenimente ce puteau duce la moartea fostului rege, fuseseră solicitate de Ion Antonescu. Comandantul legionar a fost chemat de general, care i-a spus: "Domnule Sima, iată chestiunea pentru care te-am chemat. Regele Carol pleacă în seara asta la ora 7, cu un tren spre Timișoara și de acolo mai departe spre Iugoslavia. Eu i-am garantat securitatea personală și m-am învoit ca să-și ia toate lucrurile de valoare ce le are el și doamna Lupescu. Nu mă puteam opune, căci interesul meu și al țării era să ne scăpăm cât mai repede de el. Dar cum am fost informat de la Palat, regele a trimis să fie încărcate în vagoane și lucruri care nu sunt ale lui, care aparțin statului, patrimoniului național, între care și o colecție prețioasă de tablouri în afară de aurării și argintării. A despuiat literalmente Palatul de toate obiectele de valoare. Eu nu pot să fac nimic ca să opresc acest jaf. Dar inima mă doare. Mi-am dat cuvântul de onoare să plece cu toate lucrurile lui. Dar ceea ce eu nu pot să împiedic, puteți d-vostră să faceți. Trebuie oprit trenul regal la Timișoara și să faceți o percheziție în vagoane și tot ce vi se pare că aparține patrimoniului național să descărcați." Oricare ar fi adevărul, cert este că începând cu 6 septembrie 1940 fostul rege a devenit o persoană particulară, cetățeanul Carol...

Mormântul lui Carol al II-lea de la Curtea de Argeș

Carol al II-lea şi Elena Lupescu au locuit în Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Portugalia. A murit la 4 aprilie 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Arges, acolo unde sunt înmormântaţi şi predecesorii săi. (Sursa: descopera.ro, istorie-pe-scurt.ro)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News