A primit interdicție într-un restaurant după ce a mâncat prea mult. Acuze de discriminare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
A primit interdicție într-un restaurant după ce a mâncat prea mult: Ce vină am?
A primit interdicție într-un restaurant după ce a mâncat prea mult: Ce vină am?
Un bărbat a primit interdicție să mai intre într-un restaurant din cauza excesului alimentar.

Un vlogger, cunoscut ca domnul Kang, a spus pentru Hunan TV că a primit interdicție la Bufetul Handadi Seafood BBQ din orașul Changsha, după o serie de excese alimentare, scrie BBC. Kang a mâncat 1,5 kg de picioare de porc în timpul primei vizite și aproximativ 4 kg de creveți ulterior.

Acuze de discriminare: Pot să mănânc mult, ce vină am?

Vloggerul acuză că restaurantul este 'discriminatoriu' împotriva oamenilor care pot mânca mult. 'Pot să mănânc mult, ce vină am?' a mai spus chinezul, menționând că nu făcut risipa alimentară. Însă proprietarul restaurantului a punctat că vloggerul îl falimentează: 'De fiecare dată când vine aici, pierd câteva sute de yuani. Chiar și atunci când bea lapte de soia, poate bea 20 sau 30 de sticle. Când mănâncă picioare de porc, mănâncă o tavă întreagă. Iar la creveți, de obicei oamenii folosesc clești pentru a-i lua, însă el folosește un platou ca să-i ia pe toți.' 

Viral pe rețelele de socializare

Întâmplarea a ajuns virală pe rețelele sociale din China. A strâns peste 250 de milioane de vizualizări pe Weibo. Unii internauți au spus că restaurantul nu ar trebui să fie un restaurant all-you-can-eat dacă nu își permite acest lucru. Alții sunt în asentimentul proprietarului de restaurant, mai scrie sursa citată.

Un măgar a fugit din curtea unui restaurant din China unde urma să fie sacrificat. Alte imagini virale

Imagini care arată un măgar fugind în mare viteză din curtea unui restaurant din China, specializat în comercializarea unor preparate din carne de pui, au declanşat un val de glume pe reţelele de socializare, potrivit cotidianului cu profil economic National Business Daily, relatează EFE.

Videoclipul a fost înregistrat pe 3 noiembrie de o femeie care se deplasa cu automobilul împreună cu fiica ei prin oraşul Linyi din provincia Shandong.

Ea a observat stupefiată un măgar care alerga cu mare viteză pe mijlocul şoselei, urmat de angajaţii unui restaurant din care animalul reuşise să fugă. Scena neobişnuită a declanşat un val de glume în rândul internauţilor chinezi pe reţele de socializare.

Pe reţeaua socială Weibo, un utilizator a publicat următorul mesaj: 'Dacă alergi suficient de iute, ne vedem pe internet, dacă alergi prea încet, ne vedem la masă'. Vezi video AICI!

Cotidianul National Business Daily nu a precizat care a fost până la urmă soarta măgarului şi nici dacă angajaţii restaurantului au reuşit să îl prindă. În China, potrivit companiilor mass-media locale, aproximativ 4 milioane de măgari sunt sacrificaţi pentru carnea lor şi pentru proprietăţile pe care medicina tradiţională le acordă pielii acestora. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel