A murit Moni Bordeianu, primul solist al trupei Phoenix / video
Moni Bordeianu, primul solist al trupei Phoenix, a murit.
Moni Bordeianu, unul dintre membrii fondatori ai trupei Phoenix a murit. Nicu Covaci este cel care a făcut anunțul.
„A plecat să deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul… Îți mulțumim, Moni, pentru că ceea ce avem acum tu ai început!”, a scris Nicu Covaci pe Facebook.
Florin Bordeianu, cunoscut ca Moni Bordeianu, a fost un cântăreț și compozitor român de muzică rock. S-a remarcat în anii ’60, în perioada în care a fost solistul vocal al binecunoscutei formații Phoenix. S-a născut în 1948, la Beșenova Nouă. Ar fi împlinit 76 de ani pe 26 februarie, potrivit Tion.
Acesta s-a alăturat trupei Phoenix chiar de la înființarea ei, în 1962. O scurtă perioadă a cântat la tobe, apoi a devenit principalul solist al grupului. A avut acest rol până în 1970, când a emigrat în Statele Unite ale Americii. Plecarea lui a marcat sfârșitul primei perioade Phoenix.
În 1977-1978, a revenit în trupa Phoenix, care avea deja alți membri. Au urmat câteva colaborări cu foști membri Phoenix în anii ’80.
În 2008 a fost lansat albumul „Back to the Future…”, un material semnat Phoenix & Mony Bordeianu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News