Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea, a murit fulgerător, la doar 46 de ani. ”Sunt profund întristat” spune Nicolae Ciucă/ UPDATE
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto Facebook
foto Facebook
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a murit în această dimineață. 

UPDATE: ”Cu profundă tristețe și durere în inimi, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate și întregii comunități din județul Vrancea.

Amintim cu recunoștință contribuția deosebită a președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma în dezvoltarea și promovarea valorilor locale și regionale precum și contribuția sa la nivel European în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE).

În aceste momente dificile, ne rugăm pentru alinarea suferinței familiei sale și a celor îndurerați. Cătălin Toma va rămâne în memoria noastră ca un lider dedicat și un om al comunității, cu o contribuție inestimabilă la progresul județului Vrancea” este mesajul transmis de Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România. 

UPDATE: ”Astăzi este o zi tristă.  A murit colegul nostru Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.  L-am întâlnit des, era mereu la muncă, mereu preocupat de județul Vrancea. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați” a scris Siegfried Mureșan. 

UPDATE: Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a fost la Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș", stabil, apoi a mers la Fundeni, conform informațiilor DCNews. 

UPDATE: Reacția președintelui PNL, Nicolae Ciucă: ”Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoință.Cătălin și-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”. 

----

Cătălin Toma se afla internat într-un spital din Capitală. Se pare că acesta a fost răpus de o răceală puternică, însă nu este o variantă confirmată încă. Ultimul eveniment public la care a participat a fost Reuniunea Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, la Paris. La acest eveniment a fost în 12 februarie, în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță, la sediul Consiliului Europei din Paris, acolo unde au avut loc lucrările CPLRE. 

Cătălin Toma avea 46 de ani. A fost primar al comunei Jariștea, senator, președinte al PNL Vrancea și, din anul 2020, președinte al Consiliului Județean Vrancea. Este cel care l-a învins pe fostul președinte de Consiliu Județean, Marian Oprișan.

Vineri au apărut primele informații pe surse despre starea de sănătate a președintelui CJ Vrancea. Presa locală scria că vineri dimineață s-a prezentat, la prima oră, la Spitalul Județean ”Sfântul Pantelimon”. De acolo, ar fi fost transferat la Spitalul ”Marius Nasta” din București. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel