Academicianul Eugen Simion a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru Agerpres. Informația a fost confirmată de reprezentanții Spitalului Elias din București.

Eugen Simion era internat în spital de peste o lună și suferea de câteva afecțiuni cronice.

Ioan-Aurel Pop: O pierdere ireparabilă pentru Academia Română

Eugen Simion a fost un mare intelectual român şi pentru Academia Română moartea sa este o pierdere ireparabilă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele înaltului for de cultură şi ştiinţă, Ioan-Aurel Pop.

"A fost preşedintele Academiei în două mandate şi în acea perioadă a reformat, oarecum, instituţia, reuşind să restabilească demnitatea Academiei Române, obţinând pentru membrii săi acele drepturi care li se cuveneau. A acţionat în societate ca un om cu mare responsabilitate pentru instituţia pe care a condus-o", a evidenţiat Pop.

El a adăugat că Eugen Simion va rămâne în istorie pentru opera sa de critic, istoric şi teoretician literar.

"A fost şi profesor universitar al Universităţii Bucureşti. Nu s-a bucurat de demnităţi în timpul regimului comunist. Abia ulterior, după căderea comunismului, a fost răsplătit după cum merita. Şi, de aceea, mă gândesc cu mare respect, cu pioşenie, la amintirea lui Eugen Simion. Nu pot să spun decât că regret foarte mult şi transmit condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut", a spus Ioan-Aurel Pop.

O viaţă în slujba Cuvântului

A fost critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în 2006. Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în comuna Chiojdeanca din județul Prahova. A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.

Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969), potrivit Wikipedia.

După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”.

Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București.

A fost apoi, între anii 1970-1973, lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).

Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.

Din 2006 a fost director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” din București.

Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească.

Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii. A prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea etc.

Unele dintre lucrările sale au fost traduse şi în limbi străine: Elmenyek kora, vallom asok kora. Parizsi nablo (1983); Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade (1984, în colaborare); Die Mitte Der Aufszatza zu Mircea Eliade (1994, în colaborare); The Return of the Author (1996); Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude (2001).

La 9 martie 1991, Eugen Simion a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 12 martie 1992 membru titular. Apoi vicepreşedinte (1 februarie 1994 - 16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997 - 16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române, ales la 16 ianuarie 1998, reales la 11 februarie 2002. A deţinut această funcţie până la 20 aprilie 2006.

În calitate de preşedinte al Academiei Române, Simion a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea Dicţionarului Tezaur al Limbii Române (început de B. P. Hasdeu, în 1884), Dicţionarul General al Literaturii Române, Dicţionarul Etimologic al Limbii Române, Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (DOOM), Gramatica Limbii Române, Micul Dicţionar Academic. De asemenea, o realizare culturală importantă a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu: cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate şi tipărite în 38 de volume şi transpuse pe CD-uri. Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecţia Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români.

Eugen Simion a debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”.

Din 1983 a fost redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației.

În 1993 a devenit membru al Academiei Române, iar în anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române.

Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Eugen Simion a fost președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.

A scris în mod regulat la ziarul „Ziua”.

A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate.

A fost coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici.

Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, a ținut o rubrică permanentă în revista „Cultura”.

A fost președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News