Data publicării:

A MURIT! A fost făcut ANUNȚUL: Am PIERDUT un profesionist desăvârşit

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Este doliu în mediul academic.

Unul dintre profesorii de bază ai Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), profesorul universitar doctor Constantin Popa, de la Facultatea de Matematică şi Informatică, a murit.

Universitatea Ovidius din Constanţa a anunţat decesul profesorului Constantin Popa, amintindu-i meritele în dezvoltarea mediului academic de la malul mării. Profesorul Constantin Popa s-a stins din viaţă în urma unei boli incurabile. 

Mesajul reprezentanților Universităţii „Ovidius” din Constanţa

"In memoriam, prof.univ.dr. Constantin Popa. Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof. univ. dr. Constantin Popa, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică (FMI), începând cu anul 1990, prorector responsabil cu cercetarea între anii 2014-2016, director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Aplicate în perioada 2013-2014 şi director al Şcolii Doctorale de Matematică începând cu anul 2018, până în prezent. Astăzi, am pierdut un profesionist desăvârşit şi un bun coleg.

Profesorul Popa a publicat în România şi în străinătate peste 150 de cărţi şi articole ştiinţifice în care a abordat domenii variate de cercetare: tehnici de reconstrucţie algebrică în tomografie computerizată, tehnici de precondiţionare pentru elemente finite şi diferenţieri finite discretizări ale problemelor valorii limită, metode iterative pentru formulările celor mai mici pătrate ale sistemelor liniare de egalităţi şi inegalităţi (algoritmi de proiecţie), probleme inverse - tehnici şi metode de regularizare pentru aproximarea soluţiei de normă minimă a ecuaţiilor integrale de primul fel.

A participat la peste 60 de conferinţe ştiinţifice în străinătate şi a susţinut peste  30 de prelegeri ca invitat în universităţi din Germania, Suedia, Ungaria. Din anul 2017, profesorul Popa a fost vicepreşedinte al Societăţii Române de Matematică Aplicată şi Industrială (ROMAI) şi, totodată, membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Pentru zecile de generaţii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune, determinare şi profesionalism, în cei 30 de ani de activitate în cadrul UOC, va rămâne în amintire ca un mentor dedicat, un etalon de seriozitate şi modestie. Ne exprimăm pe această cale toată gratitudinea pentru implicarea nobilă a profesorului Constantin Popa în dezvoltarea FMI şi a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, obţinând recunoaşterea valorii acestora la nivel naţional şi internaţional. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel