A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Agerpres
Agerpres
S-a dat startul campaniei electorale!

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri, 10 mai şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7.00, informează Agerpres.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut cunoscut faptul că, la sfârșitul lunii aprilie, în Registrul Electoral erau înregistrați peste 18,96 milioane de cetățeni cu drept de vot. Toți acești cetățeni sunt așteptați la urne pe data de 9 iunie pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor destinate alegerii consilierilor locali și județeni, a președinților de consilii județene, a primarilor și pentru a alege membrii din România în Parlamentul European.

Ce vom găsi pe buletinele de vot

Candidaturile au rămas definitive - pe 29 aprilie cele pentru mandatele de eurodeputaţi, iar pe 8 mai - candidaturile pentru alegerile locale.

La alegerile europarlamentare vor participa 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi patru candidaţi independenţi.

Cele 12 formaţiuni şi alianţe care participă cu liste de candidaţi sunt:
* Alianţa Electorală PSD PNL
* Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei
* România Socialistă
* Alianţa pentru Unirea Românilor
* Partidul S.O.S. România
* Partidul Alternativa Dreaptă
* Partidul Umanist Social Liberal
* Partidul Reînnoim Proiectul European al României
* Uniunea Democrată Maghiară din România
* Partidul România Mare
* Partidul Patrioţilor
* Partidul Diaspora Unită.

Candidaţii independenţi înscrişi la europarlamentare sunt: Paula-Marinela Pîrvănescu, Vlad-Dan Gheorghe, Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă şi Dumitru-Silvestru Şoşoacă.

În Capitală, 56 de candidaţi îşi dispută fotoliile de primari - nouă intră în cursă pentru funcţia de primar general, iar 47 pentru cele şase funcţii de primari de sectoare.

Ce este interzis în campanie

Biroul Electoral Central a precizat că în timpul campaniei electorale se aplică reguli specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise.

Potrivit informațiilor primite de la Biroul Electoral Central (BEC), în campania electorală este strict interzisă folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu, incitarea la ură și intoleranță, precum și orice forme de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.

Competitorii electorali sunt obligați să respecte regulile generale privind desfășurarea campaniei electorale, să adopte un discurs echilibrat, onest și constructiv și să evite manipularea informațiilor sau denaturarea acestora pentru a preveni răspândirea știrilor false sau a acțiunilor de dezinformare, care ar putea afecta corecta desfășurare a procesului electoral.

Discursul politic și mesajele transmise de competitorii electorali trebuie să fie concepute astfel încât să asigure respectarea și promovarea principiilor democrației și să contribuie la crearea unui climat de integritate în desfășurarea campaniilor electorale, atât în respect pentru ceilalți competitori, cât și pentru alegători, a subliniat BEC. Încălcarea normelor legale poate atrage aplicarea sancțiunilor contravenționale sau penale, după caz.

În ceea ce privește finanțarea campaniei electorale pentru cele două tipuri de alegeri, ghidurile stabilesc reguli stricte. Primăriile sunt responsabile cu stabilirea locurilor speciale pentru afișaj electoral, precum și cu amplasarea panourilor electorale corespunzător.

Competitorii electorali au dreptul să utilizeze numai anumite tipuri de materiale de propagandă electorală în campania electorală, precum afișe electorale de dimensiuni prestabilite, materiale de propagandă audio sau video difuzate de mass-media, publicitate în presa scrisă, materiale de propagandă online, broșuri, pliante etc.

Cu toate acestea, sunt interzise diverse forme de propagandă electorală, cum ar fi utilizarea vehiculelor inscripționate cu sloganuri de campanie, spectacole, serbări, sau alte mijloace de propagandă cum ar fi bannerele, mesh-urile, corturile publicitare etc.

În campania electorală, competitorilor le este interzisă efectuarea de cheltuieli în legătură cu oferirea, darea sau distribuirea către alegători, în mod direct sau indirect, a măştilor, a dezinfectanţilor, a odorizantelor auto, a pixurilor, cănilor, ceasurilor, tricourilor, jachetelor, gecilor, a impermeabilelor, pelerinelor, vestelor, şepcilor, căciulilor, fularelor, sacoşelor, pungilor, umbrelelor, găleţilor, brichetelor, chibriturilor, a produselor alimentare, produselor alcoolice, ţigărilor şi a altor produse din tutun, a calendarelor bisericeşti şi a altor asemenea produse, precum şi a oricăror alte bunuri oferite cu scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat.

Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor avea obligaţia de a imprima, în mod vizibil, pe toate materialele de propagandă electorală tipărite numele candidatului, denumirea partidului politic, a alianţei electorale din care acesta face parte, a alianţei politice sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, care le-a comandat, denumirea operatorului economic care le-a realizat, codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă, precum şi tirajul.

Formaţiunile politice şi candidaţii nu vor putea produce materiale de propagandă electorală în regie proprie. Candidaţii vor putea să îşi facă campanie electorală şi prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale, conform mai multor reguli stabilite de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Vor avea acces la serviciile de radio şi de televiziune, publice şi private, numai în emisiunile special prevăzute în acest sens. Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali.

Pe data de 9 iunie, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri. Acesta se va încheia la ora 22.00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel