Data publicării:

A furat o mașină, dar s-a împăcat cu proprietarul pentru a scăpa de dosar penal

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un tânăr care a furat o mașină s-a înțeles cu proprietarul pentru a scăpa de dosar penal. Este însă cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocnele Mari, județul Vâlcea, au fost sesizați prin apelul unic de urgență de o femeie din oraș, cu privire la faptul că, i-a fost sustras autovehiculul pe care îl avea parcat în fața locuinței.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, autoturismul fiind dat imediat în urmărire, în scurt timp acesta fiind descoperit și oprit în trafic de polițiști, pe raza orașului Băbeni.

Mașina furată de un tânăr fără permis și băut 

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Ocnele Mari, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemiei de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.

Tânărul a relatat că acesta a sustras autovehiculul cu intenția de a se deplasa pe raza municipiului Drăgășani.

Hoțul s-a împăcat cu victima 

 

Tânărul s-a împăcat cu partea vătămată, înlăturând răspunderea penală pentru infracțiunea de furt în scop de folosință, dar polițiștii îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.         

În urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea tânărului pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Vâlcea.

La data de 05 iunie, tânărul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel