A fost semnat contractul pentru linia de metrou Eroilor - Piața Iancului
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
A fost semnat contractul pentru Magistrala 5 de metrou Secțiunea Eroilor (PS Operă) - Piața Iancului, informează Ministerul Transporturilor.

Astăzi, 29 octombrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în prezența secretarilor de stat Ionel Scrioșteanu și Adrian Foghiș, reprezentanții conducerii Metrorex S.A. au semnat cu Asocierea 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding Srl & METRANS Engineering SRL, contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul Linia de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei – Pantelimon) Secțiunea Eroilor (PS Operă) - Piața Iancului. Acesta va conduce la creșterea gradului de utilizare a transportului cu metroul în București – Ilfov, prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor, se arată în comunicatul de presă transmis de către Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

Valoarea contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul Linia de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei – Pantelimon) Secțiunea Eroilor (PS Operă) - Piața Iancului este de 39.660.707,31 lei la care se adaugă TVA, respectiv 7.535.534,39 lei, rezultând un total de 47.196.241,70 lei cu TVA.

Prin proiect se realizează continuarea obiectivului de investiții de interes național Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon, pe următoarea secțiune Eroilor (PS Operă) – Universitate – Piața Iancului, informează Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

Magistrala 5 de metrou realizează legătura V-E între cartierul Drumul Taberei și Pantelimon. De asemenea, creează o conexiune directă dintre aceste două zone rezidențiale și centrul orașului.

”Este un contract foarte important atât pentru Metrorex cât si pentru bucureșteni. Am cerut antreprenorilor să depună toate eforturile astfel încât să poată termina înainte de termenul contractual, chiar daca va trebui să lucreze în mai multe schimburi. Sunt sigur că vor găsi cele mai noi și bune soluții astfel încât disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai mic”, a precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, potrivit Ministerului Transporturilor si Infrastructurii..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel