Data publicării:
A fost lansat DOOM 3. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române poate fi consultat online
Ministerul Educației a anunțat miercuri, 2 august, că Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" a lansat în format digital "Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" - DOOM 3.
„Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” pune la dispoziție DOOM3, varianta digitală.
Așa cum știți, ne-am propus să promovăm ceea ce contribuie la creștere în educație: oameni care fac cinste profesiei lor, proiecte care schimbă comunități școlare, exemple de practici care aduc plusvaloare educației”, a anunțat Ministerul Educației.
DOOM 3 poate fi consultat online, gratuit
„Astăzi – despre o inițiativă pe care o apreciem, pentru că este un sprijin gratuit oferit atât elevilor, cât și profesorilor și oricui este dornic să se exprime corect: Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” pune la dispoziție DOOM3, varianta digitală.
Nu putem ignora dinamica limbii. Cu siguranță, accesul online la această resursă va face ca neclaritățile să fie mai ușor de lămurit. Este nevoie doar să avem linkul la îndemână și dorința de a scrie și de a vorbi corect limba română”, a mai transmis Ministerul Educației pe Facebook.
Dicționarul poate fi consultat aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News