Potrivit deciziei, care a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, coordonarea comisiei este asigurată de directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti. Obiectivul comisiei este de a identifica şi formula soluţiile legislative necesare pentru crearea unui Sistem Naţional de Evidenţă al Emitenţilor şi Activelor Digitale (NFTs-Non Fungible Tokens), scrie Agerpres.
Comisia este formată din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, iar la lucrările sale participă, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Iată decizia publicată în MO:
"În temeiul art. 29 și al art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, se înființează Comisia pentru reglementări în domeniul tehnologiilor distribuite, denumită în continuare Comisia, organism consultativ, fără personalitate juridică.
Articolul 2
(1) Coordonarea Comisiei este asigurată de către directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București.
(2) Comisia este formată din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București.
(3) La lucrările Comisiei participă, în calitate de invitați permanenți, reprezentanți ai Băncii Naționale a României și ai Autorității de Supraveghere Financiară.
(4) Componența nominală a Comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
(5) Secretariatul tehnic al Comisiei este asigurat de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București.
Articolul 3
(1) Comisia are ca obiectiv identificarea și formularea soluțiilor legislative necesare pentru crearea unui Sistem Național de Evidență al Emitenților și Activelor Digitale (NFTs-Non Fungible Tokens).
(2) În vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alin. (1), Comisia solicită date și informații instituțiilor publice ce desfășoară activități pe domeniile de interes.
(3) Comisia asigură informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu activitatea și rezultatele obținute.
Articolul 4
(1) Comisia își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, aprobat în prima ședință de lucru.
(2) Comisia se reunește în ședințe de lucru la solicitarea directorului general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București sau a oricărui membru.
(3) La ședințele Comisiei pot participa, în calitate de invitați, experți sau reprezentanți ai altor entități cu activități în domeniul de interes, precum și reprezentanți din mediul academic și universitar".
Comisia Europeană a propus Regulamentul privind tehnologia registrelor distribuite în septembrie 2020, împreună cu propunerile privind piețele criptoactivelor (MiCA), reziliența operațională digitală (DORA) și o directivă de modificare complementară. Acest pachet privind finanțele digitale elimină o lacună din legislația UE existentă, pentru a se asigura că aceasta nu creează obstacole în calea utilizării de noi instrumente financiare. Pachetul sprijină inovarea și adoptarea de noi tehnologii financiare, oferind, în același timp, un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și a investitorilor.
Acordul politic provizoriu cu privire la Regulamentul privind DLT a fost aprobat de ambasadorii la UE în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți. Regulamentul va fi acum adoptat în mod formal de Consiliu și de Parlament. Ulterior, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare, scrie consiliul.europa.eu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?