Data publicării:

A fost inaugurat grupul statuar Lovinescu-Ierunca. Liiceanu: Ce cuplu formidabil au alcătuit ei cu noi! Erau răzbunarea părţii noastre care nu mai ajungea să se rostească

Autor: Irina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp
Statuile cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca
Statuile cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca

O ceremonie de dezvelire a grupului statuar Lovinescu-Ierunca, realizat de sculptorul Virgil Scripcariu, s-a desfăşurat, duminică, în cartierul Cotroceni, la intersecţia dintre str. Dr. Grigore Romniceanu şi str. Dr. Petre Herescu.

Filosoful Gabriel Liiceanu, preşedinte al Fundaţiei Humanitas, a elogiat personalitatea celor cărora le este dedicat ansamblul statuar Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, cei care în anii comunismului "ne-au vorbit răspicat" la Europa Liberă.

"Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au pătruns în constelaţia noastră umană, mai întâi ca voci. Ei deveniseră o funcţie. Erau răzbunarea părţii noastre care nu mai ajungea să se rostească. Ce cuplu formidabil au alcătuit ei cu noi. Istoria ne transformase în infirmi ai expresiei. Ei ne înapoiau darul cuvintelor. Ce terapie formidabilă a însemnat pentru noi prestaţia lor. Să am curajul să întreb ce am fi fost fără ei? N-a venit oare momentul? Măcar acum, la centenarul naşterii Monicăi Lovinescu, să ne aducem aminte cât de mult le datorăm celor doi şi cât de puţin le-am onorat memoria. Înainte de 1990, au vorbit ei, în timp ce noi tăceam şi înghiţeam pe nemestecate cuvinte prostituate şi minciuni. Ploua cu ele peste noi, de dimineaţa şi până seara. Iar noi, singuri, nu le puteam opune nimic. Noi vorbeam în şoaptă, ei răspicat şi plăteau, din când în când, curajul lor. Doi oameni împotriva unei Securităţi de 14.000 de angajaţi. (...) Şi a venit rândul nostru să vorbim. Şi astăzi vom vorbi prin acest monument de for public", a spus Liiceanu.

Scriitorul a dezvăluit faptul că una din figurile "harpiilor" din pomul ce face parte din ansamblul statuar îl înfăţişează pe academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscut ca informator al Securităţii, celelalte fiind oameni din aparatul de represiune comunistă "care au avut de-a face cu infiltrarea Europei Libere".

Evenimentul, la care sculptorul Virgil Scripcariu a pledat pentru deschiderea autorităţilor spre arta monumentală de for public realizată de artişti plastici contemporani, a încheiat anul dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu, ansamblu de evenimente iniţiat de Gabriel Liiceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel