Data actualizării:
Data publicării:

A fost emis mesaj RO-ALERT după ce un urs a pătruns într-o gospodărie din comuna Măneciu, Prahova

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Locuitorii din comuna Măneciu fost avertizaţi, joi după-amiază, prin sistemul RO-ALERT despre prezenţa unui urs într-o gospodărie din satul Măneciu Ungureni, incidentul având loc la o zi după ce primarul Auraş Dragomir anunţase capturarea unui urs şi relocarea acestuia. 

Potrivi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Măneciu. În urmă cu o zi, primarul Auraş Dragomir a anunţat, printr-un mesaj postat pe Facebook, faptul că ursul care a produs pagube în comună zilele trecute a fost prins în cuşca specială aflată în dotarea primăriei.

'Un exemplar mascul, adult, de circa 10 ani, de aproximativ 250 de kg, a fost prins în zona Plai. Acesta a fost măsurat şi dotat cu colar cu GPS şi crotaliat, fiind apoi relocat pe fondul cinegetic din zona Babeşu. (...) Ursul respectiv a provocat pagube pe raza comunei Măneciu şi cum măsura alungării acestuia nu a dat rezultate, următoarea acţiune permisă de lege este capturarea şi relocarea acestuia.

Dacă şi după relocare va reveni şi va produce din nou pagube, va putea fi eutanasiat. Vă reamintim că, în cazul apariţiei în comună a acestor animale sălbatice, trebuie să sunaţi imediat la serviciile de urgenţă 112', s-a precizat în mesajul menţionat. 

Citește și - Chirieac anunță o temă de campanie pentru 2024, după ultima mișcare a lui Tanczos Barna în funcția de ministru al Mediului

Tanzcos Barna, ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în Guvernul Ciucă, a mărit cotele de vânătoare ale ursului brun, chiar în ultima zi pe care și-a petrecut-o la Guvern. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest subiect.

'Va fi și o temă de campanie. Este genul de subiect care prinde foarte bine în campania electorală. Acum, Parlamentul European nu poate împiedica un ordin de ministru în România, dar nu despre aceasta este vorba. Eu înțeleg pericolul pe care îl reprezintă urșii, animale mari, în colectivități umane. Este evident pericolul! În același timp, această Românie membră NATO și UE, nu a găsit altă soluție pentru populația de urși din țara noastră, alungată din păduri pentru că s-au tăiat aberant, decât să fie împușcați?!', a spus Bogdan Chirieac. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel