A fost arestată pentru că e prea frumoasă. Povestea lui Intisar al-Hammadi, fotomodel din Yemen
Intisar al-Hammadi, un model din Yemen în plină ascensiune, în vârstă de doar 19 ani, a fost arestată pe 20 februarie, în timp ce se ducea spre o şedinţă foto.
Intisar al-Hammadi, un model din Yemen în plină ascensiune, în vârstă de doar 19 ani, a fost arestată pe 20 februarie, în timp ce se ducea spre o şedinţă foto. Acuzațiile au fost legate de prostituţie şi consum de droguri, dar au fost dezminţite de avocatul său, care a transmis că ocupaţia de model reprezintă adevăratul motiv al încarcerării, potrivit BBC News.
În luna iunie, autoritățile au adus-o pe Intisar al-Hammadi de două ori în fața instanței municipale din Sanaa, capitala Yemenului, pentru acuzații aparente de săvârșire a unor „acte indecente” și „deținere de droguri”, a declarat avocatul ei pentru Human Rights Watch.
Accesul avocatului a fost refuzat de autorități
Autoritățile i-au refuzat accesul avocatului lui al-Hammadi la documentele instanței, după ce acesta a fost numit din oficiu să se ocupe de cazul acesteia, în luna martie, suspendându-i în luna mai dreptul de a-și asista clientul în istanță, aparent ca represalii pentru comentariile sale publice asupra cazului.
Avocatul lui Intisar al-Hammadi a mai transmis că aceasta a fost abuzată fizic și verbal de către interogatori, supusă insultelor rasiste și obligată să semneze un document în timp ce era legată la ochi.
De asemenea, procurorii ar mai fi amenințat-o și cu un „test de virginitate” forțat, dar renunțat la această procedură, după ce Amnesty International a emis o declarație pe 7 mai, prin care a condamnat aceste planuri. „Testarea virginității” este recunoscută la nivel internațional ca o încălcare a drepturilor omului și considerată drept o formă de tratament crud, inuman, degradant și discriminatoriu. Organizația Mondială a Sănătății a transmis încă din 2018 că „testele de virginitate” nu au validitate științifică, iar lucrătorii din domeniul sănătății nu ar trebui să le efectueze niciodată.
Pe 24 mai, un grup de 13 persoane, inclusiv apărători ai drepturilor omului și avocatul lui Al-Hamadi, a primit accesul să o viziteze în închisoare timp de aproximativ 40 de minute.
Intisar al-Hammadi a încercat să se sinucidă
Human Rights Watch a intervievat doi membri ai grupului, care au spus că al-Hammadi le-a spus că nu există dovezi împotriva ei și că în timpul primelor interogatorii, ofițerii Houthi i-au spus că ar putea fi eliberată dacă va fi de acord să colaboreze cu ei în stabilirea unor capcane pentru dușmanii lor, seducându-i pe aceștia cu sex, droguri și alcool. Intissar al-Hammadi a refuzat.
La 28 iunie 2021, actriţa şi manechinul Intisar al-Hammadi a încercat să se sinucidă în celula din închisoarea centrală din Sanaa, unde este ţinută închisă de rebelii houthi care le impun femeilor un „cod moral” strict. Ulterior, a fost transferată din celulă direct la spitalul închisorii, conform informațiilor transmise joi de de Centrul din Golf pentru Drepturile Omului (GCHR).
Totodată, GCHR mai precizează că un copil care îşi însoţea mama deţinută a văzut chipul fotomodelului „albastru după ce ea a încercat să se spânzure”.
„Surse de încredere au confirmat pentru GCHR că ea a încercat să se sinucidă din cauza deciziei administraţiei închisorii centrale de a o transfera în secţia rezervată prostituatelor”, a adăugat organizaţia de apărare a drepturilor omului, cu sediul la Liban.
Avocatul lui Intissar al-Hammadi, Khaled al-Kamal, a confirmat sâmbătă pentru AFP aceste informaţii
„Procesul nedrept al autorităților Houthi împotriva lui Intisar al-Hammadi, pe lângă arestarea arbitrară și abuzul împotriva ei în detenție, reprezintă un semnal puternic puternic al abuzurilor cu care se confruntă femeile din Yemen”, a declarat Michael Page, director adjunct al Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu.
Denunţând o procedură „injustă" şi un caz „viciat de nereguli şi abuzuri", Michael Page a mai declarat că „autoritățile Houthi ar trebui să-i asigure drepturile la un proces echitabil, inclusiv accesul la acuzațiile și probele împotriva ei, astfel încât să le poată contest”.
Violenţele împotriva femeilor yemenite, în special în zonele controlate de rebelii houthi, au fost intensificate de conflictul declanşat în 2014 în această ţară situată în peninsula arabică din sud-vestul Asiei, care trece prin cea mai mare catastrofă umanitară din lume, conform ONU.
Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi aflaţi în control asupra unei mari părţi din nordul acestei ţări aflată în război civil, inclusiv asupra capitalei, nu au comunicat nimic în privinţa acestui caz, transmite Agerpres.
Femeile din Yemen sunt închise abuziv
Născută dintr-o mamă etiopiană şi un tată yemenit, Intissar al-Hammadi a publicat zeci de fotografii pe reţelele de socializare în ţinute tradiţionale sau în blugi şi jachete din piele, cu sau fără văl islamic. Ea este urmărită de mii de persoane pe Instagram şi Facebook. A început să lucreze ca model la vârsta de 15 ani, iar anul trecut a jucat ca actriță în două seriale TV yemenite, Sad al-Ghareeb și Ghorbat al-Bun. În interviurile din 2020, al-Hammadi declara că îi place mai mult munca de model decât profesia de actor, susținând și că s-a confruntat cu rasismul din industrie din cauza culorii pielii sale.
Rudele ei au declarat pentru Human Rights Watch că Intissar al-Hammadi este singura întreținătoare a familiei sale de patru persoane, inclusiv a tatălui ei, care este orb, precum și a fratelui ei, care are un handicap fizic.
Avocatul lui Intissar al-Hammadi a mai spus că alte cinci femei sunt deținute în aceeași închisoare, fiind acuzate de „infracțiuni” similare legate de „indecență”. Acestea, însă, au refuzat să-și facă publice cazurile, temându-se de stigmatul social și de prejudiciul reputației familiilor lor.
ONU spune că autoritățile din Yemen fac abuzuri
Un grup de experți internaționali și regionali ONU responsabili cu problemele din Yemen a raportat că guvernul yemenit, grupul armat houthi și forțele Centrului de Securitate afiliate Consiliului sudic de tranziție au abuzat anul trecut multe femei și au comis acte de violență bazată pe gen, inclusiv violență sexuală.
„Pe tot parcursul anului 2019 și 2020, autoritățile din Yemen au continuat să opereze o rețea de închisori oficiale, împreună cu facilități de detenție neoficiale și secrete”, a declarat grupul într-un raport pe această temă. „Această rețea include o serie de facilități secrete din fostele clădiri rezidențiale din și în jurul orașului Sanaa, în care femeile și fetele au fost reținute și supuse multiplelor încălcări ale drepturilor omului”, concluzionează experții ONU.
Pe lângă faptul că suferă din cauza ticăloșiilor și condițiilor abuzive ale închisorii, femeile deținute din Yemen se confruntă și cu stigmatizarea socială a societății, o stigmatizare care le poate urmări pentru tot restul vieții”, a mai precizat Page.
„Al-Hammadi este doar un caz dintr-un număr necunoscut de femei yemenite care sunt abuzate și reținute în mod arbitrar și care necesită protecție și justiție imediată”, a mai transmis Michael Page, precizează Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News