A apărut revista „FILM” NR 1 / 2017
Noul număr al revistei Film consacră un grupaj consistent evaluării producţiei cinematografice a anului trecut, Remember 2016 . Deşi paginile sale reunesc părerea unor critici din generaţii diferite, se impune observaţia comună că ceva s-a schimbat şi se schimbă vizibil în estetica şi problematica filmelor noastre.
Editorialul redactorului-şef Dana Duma caracterizează astfel starea actuală a cinematografului românesc: ”Se evadează, mai mult sau mai puţin spectaculos, din paradigma realist-minimalistă, se înmulţesc filmele de gen sau mai dispuse la concilierea cu convenţiile genurilor. Se descoperă strategii de seducere a publicului neîntemeiate pe bugete spectaculoase sau pe flatarea gustului îndoielnic. Cinematograful nostru pare, la ora aceasta, deschis mai multor abordări stilistice, mai multor interpretări ale trecutului şi prezentului, mai multor moduri de producţie”.
Apariţia numelor şi tendinţelor noi are consecinţele aşteptate: „Cineaştilor din primul val li se adaugă nume noi, de regizori şcoliţi în România sau pe alte meridiane. Diversificarea e inerentă, de neocolit şi de necontestat.”
Multe dintre textele cuprinse în sumarul noului număr al revistei descriu şi interpretează aceste noutăţi. Revista semnalează şi alte forme ale alternativei la realismul radical, revenirea (prin 6,9 pe scara Richter de Nae Caranfil) a unui gen aparent desuet, filmul muzical, căruia i se examinează antecedentele, reuşitele şi nereuşitele.
Interviurile numărului au ca protagonişti pe regizorul (Călin PeterNetzer) şi actriţa (Diana Cavallioti) filmului românesc selectat şi premiat la ediţia recentă a Festivalului de la Berlin, Ana, mon amour şi pe Margareta Pâslaru, vedeta unor importante filme muzicale româneşti.
Ca în fiecare număr, festivalurilor importante li se acordă o atenţie specială, de data aceasta beneficiarele fiind Festivalul Filmului Românesc de la Lisabona, Festivalul Internaţional al Filmului de la Rotterdam, Festivalul Internaţional al Filmului Documentar de la Amsterdam, CineMAiubit, Festivalul Internaţional al Filmului de la Mediaş .
În acest număr semnează: Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Mihai Fulger, Cristina Corciovescu, Laurenţiu Damian, Angelo Mitchievici, Doru Pop, Călin Căliman, Cristian Tudor Popescu, Anca Ioniţă, Irina Trocan, Elena Dulgheru, Ioan-Pavel Azap, Titus Vîjeu, Călin Stănculescu, Luminiţa Comşa, Irina Budeanu, Bianca-Olivia Niţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News