Data publicării:

93 de români dintr-un milion, morţi în accidente rutiere. Cea mai mare cifră din UE

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO ISU NEAMT
FOTO ISU NEAMT

Rata deceselor din accidentele rutiere rămâne în continuare extrem de ridicată în România. 93 de persoane dintr-un milion de locuitori mor anual pe şosele, conform datelor Eurostat. 

La nivelul Uniunii Europene, numărul deceselor din accidentele rutiere a crescut cu 6% în 2021, iar România este în continuare ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor. 

La polul opus României se află Malta, 17 decese la milionul de locuitori, Suedia (20 de decese la milionul de locuitori) şi Danemarca (22 de decese la milionul de locuitori). 

La coada clasamentului, alături de România, se află Bulgaria, 81 de decese şi Letonia, 78 de decese. În 2021, numărul total al persoanelor din Uniunea Europeană care au murit în accidente rutiere s-a situat la 19.917, faţă de 18.834 în 2020. Scăderea din 2020 a fost determinată în mare parte de impactul restricţiilor impuse în timpul pandemiei asupra transportului de pasageri.

În 2021, au fost în total 45 de decese la un milion de locuitori pe ansamblu UE, scrie Agerpres.

Titi Aur: Pe autostrăzile din România e imposibil de circulat corect. Pentru mine e un stres să conduc pe autostradă

„Pentru mine e un stres maxim să circul pe autostradă. Pentru că pe banda unu circulă vehicule mai lent decât ar trebui să circule. Și am fost în weekend când nu erau camioane, doar autoturisme. Multe mașini merg mult mai încet decât ar trebui în mod firesc să circuli pe autostradă. Adică merg cu 90 km/h. Eu vreau să merg pe autostradă cu aproximativ 130 km/h. Dar este imposibil.

Pentru că pe banda unu circulă mașinile lente, iar pe banda doi sunt „nebunii” care vor să meargă cu viteză foarte mare. Și sunt agresivi, vin în spate, fac cu farurile. Ei sunt incomodați de mine care merg cu 130 km/h pe banda doi, pentru că pe banda unu aș fi nevoit să merg cu 90 km/h”, a precizat Titi Aur.

„Când e coloană de mașini pe banda unu, cei agresivi vin în viteză, vor să frânez, să reduc viteza la 90 km/h și să mă dau să treacă ei cu 190 km/h. Și atunci fac un slalom pe autostradă. (...) Evit să mă cert dar sunt șoferi care conduc agresiv, vin cu viteză în bara mea. Când mă uit în oglindă văd doar mașini scumpe, cu xenoane, nu mașini de amărâți. Ci de oameni parveniți. O spun cu toată răspunderea, sunt niște parveniți. Pentru că un om civilizat care a făcut bani și are o mașină bună nu se comportă așa. Ei sunt cei care nu înțeleg că soarta le-a oferit o mașină scumpă, dar nu e șoseaua lor”, a conchis Titi Aur. 

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel