Data publicării:

Costin: Vor fi aplicate din toamnă măsuri pentru piaţa muncii din România cuprinse în acordul cu FMI

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Dumitru Costin
Dumitru Costin

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, vineri, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că din toamnă va fi aplicat un pachet de măsuri dedicat pieţei muncii din România, cuprins pentru prima oară într-un acord cu FMI şi Comisia Europeană.

Dumitru Costin a spus că este vorba de un ansamblu de măsuri coerente care să ducă la rezolvarea problemelor de ocupare dar şi a problemelor sociale care vizează câteva categorii vulnerabile, cum sunt tinerii, persoanele care au peste 45 de ani, persoanele cu handicap şi minorităţile, scrie Mediafax.

Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS) a adăugat că este posibilă o finanţare suplimentară din partea forurilor internaţionale pe care România ar putea să o primească pentru aceste programe. O echipă dedicată acestui subiect va veni în România peste trei luni, a precizat Costin.

Potrivit preşedintelui BNS, reprezentanţii FMI au spus că este atipic acest program, fiind vorba de faptul că boardul FMI a cerut unei misiuni să se ocupe nu numai de probleme macroeconomice, ci şi de piaţa muncii din România, care a devenit una din zonele de maximă vulnerabilitate.

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale este prezentă începând de miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, reprezentanţii instituţiilor internaţionale urmând să analizele modul în care au fost îndeplinite reformele în prima jumătate a acestui an. Misiunea îşi va încheia vizita pe 1 august, când vor fi prezentate concluziile într-o conferinţă de presă.

Oficialii instituţiilor internaţionale s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţi ai sindicatelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel