8 transporturi cu peste 100 tone de deşeuri, oprite la intrare în țară /galerie foto
Data publicării:
Autor: Mihai Preda
WhatsApp
Opt transporturi cu peste 100 de tone de deșeuri din țări europene au fost împiedicate să intre în România de autoritățile din Arad și Bihor, din cauza lipsei documentelor legale.

Șoferii camioanelor, șapte români și un italian, au fost opriți și verificați la punctele de trecere a frontierei Nădlac II și Borș II.

În total, aceștia transportau 101.867 kilograme de deșeuri provenite de la companii din Germania, Danemarca, Belgia, Ungaria și Suedia, destinate unor firme din România.

Din cauza suspiciunilor privind legalitatea transporturilor, polițiștii de frontieră au cerut ajutorul reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, precum și al celor de la Protecția Consumatorului Arad și Bihor. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferii nu aveau toate documentele necesare pentru importul de deșeuri.

Ca urmare, autoritățile au decis returnarea deșeurilor la expeditorii din cele cinci țări, scrie Agerpres.

Acesta nu este un caz singular în care deșeuri din țări vestice sunt oprite la graniță, vezi și: 

Zeci de mii de tone de deșeuri intră frecvent în România. Marius Lazăr: „I-am scris Președintelui Iohannis” / VIDEO

Gunoiul din Austria, oprit la intrare în România. Sunt zeci de tone

2.000 de tone de deșeuri din Ungaria, aduse ilegal cu nava, au fost oprite la Vama Calafat Portuar / Galerie foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel