Data publicării:

8 semne care arată defecţiuni la cutia de viteze manuală

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

După un anumit număr de kilometri parcurşi, pot apărea defecţiuni la cutiile de viteze manuale. Dar mai sunt şi alţi factori care pot duce la defecţiuni. 

 Cea mai frecventă greșeală este neridicarea completă a ambreiajului la schimbările de trepte.

O altă greșeală este făcută de cei care stau cu piciorul pe ambreiaj la semafor. Astfel se distruge rulmentul de presiune, care va începe să “fluiere”, iar în acest fel va trebui schimbat întreg kitul de ambreiaj, scrie promotor.ro.

Simptome care semnalează probleme la cutia de viteze manuală

1. Patinarea ambreiajului

Aceasta se manifestă prin mărirea lentă a vitezei la accelerare și un miros de garnitură arsă.

2. Poziție anormală a pedalei de ambreiaj sau blocarea ei

Dacă pedala este prea sus înseamnă că s-au uzat placa și discul, dacă este prea jos s-a blocat rulmentul sau pârghia. Pedala poate fi moale sau tare când presiunea din sistemul hidraulic începe să scadă.

3. Zgomote nefirești (șuierat, scârțâit, zgomot de măcinare)

Zgomotul poate surveni din uzarea volantei , deformarea discului de frecare sau chiar un simplu defect de montaj.

4. Scurgerea uleiului de transmisie

Prezența umezelii sub pedală, pe mochetă sau la motor în zona pompei hidraulice e semn că cilindrul hidraulic e pe cale să cedeze.

5. Nu intră în viteză la rece

Dacă se întâmplă acest lucru înseamnă că placa de presiune nu mai lucrează așa cum trebuie și nu decuplează volanta complet de ambreiaj.

6. Dificultate la schimbarea vitezelor

7. Mașina blocată într-o singură treaptă

8. Schimbătorul sare din treapta de viteză (în neutru)

Sfaturi care te ţin departe de service

Ambreiajul este o piesă delicată care nu trebuie să patineze decât puțin, la plecarea de pe loc și la schimbarea treptelor, așa că ține cont de aceste sfaturi pentru a nu fi obligat să treci des pe la service.

– Nu elibera brusc pedala când cutia se află într-una din viteze și pedala de accelerație este la podea;

– Pedala de ambreiaj trebuie apăsată întotdeauna până la capăt când efectuezi schimbarea de viteză;

– Nu ține piciorul pe pedala de ambreiaj la semafor sau în ambuteiaje;

– Nu pleca de pe loc folosind trepte de viteză superioare;

– Evită suprasolicitarea ambreiajului prin tractarea sau urcarea de pante abrupte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel