Data publicării:

8 martie, ZIUA INTERNAȚIONALĂ a FEMEII. Evenimentele în lume

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Păpuşi Barbie pugiliste, un flashmob al "sufragetelor" şi un "maraton de editare" ("edit-a-thon") pe Wikipedia se numără printre evenimentele şi iniţiativele speciale care sunt organizate pe 8 martie pentru a elimina stereotipurile şi pentru a sublinia inegalităţile de gen din lume cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, informează Thomson Reuters Foundation. 

Într-un an marcat de apariţia mişcării #MeToo, demarată pentru a stopa abuzurile şi hărţuirile sexuale, femeile din lumea întreagă depun eforturi intense pentru a obţine mai multe drepturi şi o vizibilitate sporită. 

La Paris, un "maraton de editare" îi invită pe internauţi să creeze, să editeze şi să traducă pagini de pe Wikipedia dedicate unor femei care au jucat un rol-cheie şi au avut contribuţii consistente în domenii precum educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicare. 

Doar 17% din totalul biografiilor publicate pe Wikipedia sunt dedicate femeilor, potrivit UNESCO, organizatorul evenimentului. 

Producătorii de jucării participă la rândul lor la iniţiativele care marchează ziua de 8 martie. 

Alte manifestări de 8 martie 

O păpuşă Barbie care se aseamănă cu Nicola Adams, o dublă campioană olimpică la box din Marea Britanie, care poartă "mănuşi de box pentru a sparge orice tavan de sticlă", a fost lansată oficial pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii. 

Producătorul Mattel, ale cărui păpuşi Barbie au fost criticate în trecut fiind acuzate că ar promova stereotipuri dăunătoare, consideră că noile păpuşi Adams vor reprezenta o sursă de inspiraţie pentru fetele care vor să aibă realizări deosebite în vieţile lor. 

Printre celelalte modele feminine care vor sta la baza unor noi păpuşi Barbie se află şi americanca Chloe Kim, campioană olimpică la snowboarding. 

O altă păpuşă care luptă contra stereotipurilor este Little Miss Inventor, bazată pe un personaj din seria de cărţi pentru copii "Mr Men and Little Miss", ce a fost lansată joi dimineaţă. 

Little Miss Inventor, o femeie inginer care poartă o cheie pentru şuruburi şi creioane înfipte în părul ei, doreşte să devină un model pozitiv şi să lupte contra stereotipurilor asociate unor domenii precum ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică, în care femeile sunt adeseori slab reprezentate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel