8 Martie. Florăriile, afaceri de zeci de milioane de euro
Florile, de 8 Marite, sunt principalul cadou pe care bărbații îl oferă doamnelor și domnișoarelor.
Florile oferite doamnelor şi domnişoarelor de 8 Martie costă peste 20 de milioane de euro, în condiţiile în care cel puţin o treime dintre acestea primesc un buchet care costă, în medie, 30 de lei, se arată într-un studiu întocmit de o companie de consultanţă, dat joi publicităţii.
Potrivit cercetării, cele mai căutate flori, de Ziua Femeii, sunt: ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Cu toate acestea, cele mai apreciate flori de către români rămân trandafirii.
La nivel de de piaţă, analiza Frames arată că piaţa florilor din România a continuat să crească în 2018, datele preliminare indicând un avans între 15 şi 20% faţă de anul precedent, când valoarea se situa la peste 336 de milioane de lei.
"Pe fondul consolidării puterii de cumpărare şi extinderii ofertei de servicii, piaţa florilor din România a continuat să crească în 2018, datele preliminare indicând un avans între 15-20% faţă de anul precedent. Iar 2019 a pornit sub auspicii, de asemenea, foarte favorabile, business-ul din acest sector urmând să treacă, cel mai probabil, de nivelul de 350 milioane de lei. Un calcul simplu arată că florile oferite doamnelor şi domnişoarelor, de 8 Martie, costă peste 20 milioane de euro, dacă luăm în calcul că măcar o treime dintre acestea primesc un buchet care costă, în medie, 30 de lei", estimează analiştii Frames.
Citește și: ANM, prognoza meteo. Vremea se schimbă în orele următoare
Profit de peste 26 de milioane de lei
Studiul publicat joi arată, în acelaşi timp, că afacerile din comerţul cu ridicata al florilor (CAEN 4622) au depăşit, în 2017, nivelul de 336 de milioane de lei, iar profitul companiilor din domeniu a crescut semnificativ, la 26,1 milioane de lei, în acelaşi an, fiind cu aproape 10 milioane mai mare decât în 2016.
Statistica arată că majoritatea companiilor care activează în comerţul cu flori cu ridicata al florilor şi plantelor se află în Bucureşti şi Ilfov (263), urmată de judeţele Cluj (52), Iaşi (49), Argeş (43), Braşov (42), Mureş şi Timiş (câte 33) şi Sibiu (30). Totodată, în sectorul afacerilor cu flori activează peste 1.200 de angajaţi.
În privinţa jucătorilor din piaţa de profil din România, primii trei activează în jurul Capitalei: Flowers Market Holland SRL (Ilfov) - cu afaceri de 26 de milioane de lei în 2017 şi un profit de 1,22 milioane de lei, Flor de Los Andes SRL - cu un business de 16,8 milioane de lei şi un profit de 1,21 milioane lei, şi Tri'as Amway SRL (Bucureşti) - cu afaceri de 13,7 milioane lei şi un profit de 1,82 milioane lei.
În topul celor mai importanţi 10 comercianţi cu ridicata de flori şi plante se mai află: Stânjenel SRL din Braşov, Hortigala SRL (Covasna), B&P Floral Connection (Bucureşti), Flex for future SRL (Sibiu), TMT Flowers SRL (Neamţ), City Garden Distribution SRL (Bucureşti) şi Floria International Wholesale SRL (Bucureşti), toate aceste companii înregistrând, împreună, afaceri de 64 de milioane de lei.
Citește și: Becali, gest uriaș, dar fără mediatizare. Herjeu: N-a beneficiat de PR-ul influencerilor sensibil!
Populaţia feminină este mai "îmbătrânită" decât cea masculină
Pe ansamblu, 495 dintre cele 523 de companii fac parte din zona microîntreprinderilor, cu business-uri vulnerabile din punct de vedere financiar.
Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că, din cele 19,644 milioane de persoane care la 1 ianuarie 2017 aveau reşedinţa pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, circa 10,041 milioane erau femei (51,1% din totalul populaţiei rezidente). Dintre acestea, 5,504 milioane locuiau în mediul urban (52,3% din totalul populaţiei urbane). În mediul rural, ponderea populaţiei feminine era de 49,8%.
Statistica arată, pe de altă parte, că populaţia feminină este mai "îmbătrânită" decât cea masculină cu 3,3 ani. Astfel, dacă vârsta medie naţională este de 41,7 ani, vârsta medie feminină este de 43,3 ani, iar cea masculină de 40 ani.
Citește și: Kovesi, vot cu scandal. Pașcu pune tunurile pe Mureșan: Halal să-i fie!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News