7 lucruri care ți se întâmplă când mori
Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Unde merg sufletele noastre? Dacă ai un trecut religios, sunt șanse mari să crezi că acestea merg fie în Rai, fie în Iad.
Există o mulțime de cercetări științifice legate de ce se întâmplă după ce oamenii își părăsesc corpurile când mor și apoi se întorc după ce au petrecut puțin timp în lumea spirituală. Mii de astfel de declarații ale acestor oameni care au fost atât de aproape să plece dintre cei vii ne oferă informații care ne ajută să ne facem o părere mai completă despre ce ne așteaptă după ce murim. În unele declarații se vorbește despre iad, și in cele mai multe despre Rai, însă mai există și o altă față a monedei care trebuie analizată, scrie sfatulparintilor.ro.
Doctorul Michael Newton un psiholog specializat în hipnoterapie, și-a hipnotizat pacienții pentru a-i scăpa de experiențe traumatizante din trecut care îi împiedicau să se vindece. Curând, el a descoperit că era capabil să aducă la lumină întâmplări care nici măcar nu au avut loc în această viață, ci la graniță.
În carțile sale, Călătoria sufletelor și Destinul sufletelor, el dezvăluie câteva dintre cazurile la care a lucrat tip de peste 4 decenii. Surprinzător, declarațiile făcute de cei ajunși la granița dintre viață și moarte sunt asemănătoare.
Astfel acesta a tras 7 concluzii.
- Retrăiești întreaga viață
Un fenomen întâlnit la toate persoanele care se află în brațele morții este faptul că în acele momente, în câteva secunde, își revăd întreaga viață. Sinapsele creierului intră într-o stare rapidă, ceea ce permite accesarea memoriei chiar înainte ca sufletul să se separe de corp.
- Îți poți vedea corpul
Multe persoane își pot vedea trupul chiar în momentul în care se desprind de el. Ești capabil să vezi împrejurimile și tot ce se întâmplă în apropierea corpului tău „mort”. Acest lucru nu te va speria întrucât ți se va părea ceva absolut normal. Unele persoane au mărturisit că erau supărate/frustrate de modul în care au murit și că și-ar fi dorit să se întoarcă în trup pentru a se putea răzbuna. Sentimentele acestea însă dispăreau în momentul în care începeau să se apropie de lumină.
- Lumina
Toți oamenii care s-au aflat aproape de moarte au declarat că au văzut o lumină. Aceasta apare la distanță, iar tu ești atras către ea ca și cum un magnet ar fi acolo și tu nu te poți împotrivi. Lumina este mereu acompaniată de sentimente de dragoste și pace.
- Te întâlnești cu persoane dragi decedate
Chiar la intrarea în lumea spirituală în care ai fost atras de lumină ești întâmpinat de persoane dragi ție, care sunt acolo ca să îți ofere confort. Este un soi de reuniune. Acestea nu sunt neapărat rudele din această viață. Pot fi membri de familie dintr-o altă linie de sânge de care acum nu știi, însă care te vor saluta cand intri în lumea spirituală.
Este important de știut că sufletele vor lua o formă asemănătoare cu a corpului său fizic pentru a crea o senzație de familiaritate.
Citește și: Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi
- Îngeri păzitori/ghizi spirituali
Ai propriul tău înger păzitor sau „ghid spiritual” – depinde de termenul pe care îți place să îl folosești. Indiferent de cum îl numești, el te va ghida în lumea spirituală, te va ajuta să te acomodezi.
- Recapitularea vieții
Te întâlnești cu îngerul tău și faceți o recapitulare a ceea ce s-a întâmplat în viața ta. Cei care s-au întors la viață au declarat ca și-au văzut întreaga viață ca și cum ar fi privit un film sau ca și cum ar fi citit o carte. Este doar un rezumat al vieții și o discuție despre ce trebuie făcut pentru a te îmbunătăți ca suflet.
- Nu vrei să te întorci
Ajuns în lumea spiritului simți că ești înconjurat de pace astfel încât nu mai vrei să te întorci pe pământ. Nu trebuie să fii îngrijorat de boli sau de sarcini pământene. Ești fără limite, în siguranță și liber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News