6 numere care NE SPERIE mai mult decât 13
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
13 nu este singurul număr de care oamenii se tem / Foto: Pexels
13 nu este singurul număr de care oamenii se tem / Foto: Pexels
Noi, românii, avem ce avem cu numărul 13 despre care credem că aduce ghinion şi necaz. Vei fi şocat să afli ce alte numere buclucaşe detestă unele popoare de pe glob!

În cultura vestică, numărul 13 este încărcat de superstiții, iar majoritatea îl asociază cu ghinionul și supărările de orice fel. Deși este cel mai celebru, numărul 13 nu este singurul învestit cu semnificații malefice. În funcție de religie sau de cultură, oamenii privesc cu teamă anumite numere, pe care le consideră fatidice. Iată câteva dintre numerele (sau cifrele) care, în diverse părți ale lumii, sunt considerate a fi aducătoare de probleme.

Chinezii, terorizaţi de cifra 4

În limba mandarină, „patru” se pronunță „si”, pronunția fiind foarte asemănătoare cu cea a cuvântului „moarte” (care se pronunță tot „si”, dar cu o altă intonație).  Desigur, această similitudine a încărcat cifra 4 cu sens negativ, iar în cultura chineză această superstiție este foarte puternică. Unele clădiri din China nu au etajul 4, iar în alte locuri precum Hong Kong s-a mers atât de departe, încât în unele blocuri lipsesc etajele 40-49. Mai mult, au existat speculații conform cărora China nu a candidat la organizarea Jocurilor Olimpice din 2004 din cauza aversiunii chinezilor pentru cifra 4.

Italienii se tem de numărul 17

În Italia, 17 este considerat număr cu ghinion. Oamenii îl percep ca pe un simbol al morții, însă nu din cauza semnificației lui în numerologie. Italienii au o aversiune față de 17 deoarece scrierea lui în cifre romane (XVII) rearanjată rezultă în „VIXI”. Traducerea aproximativă din latină înseamnă „am trăit”, sugerând o viață încheiată. Din cauza acestei superstiții, unele hoteluri din Italia nu au camera numărul 17, iar în unele avioane rândul 17 lipsește.

Afganii evită numărul 39

39 este un număr "de groază" în Afganistan. Motivul pentru care afganii se feresc de el nu sunt foarte clare, însă se pare că au legătură cu prostituția și traficanții de carne vie. Cei care suferă cel mai mult sunt proprietarii de mașini ale căror plăcuțe de înmatriculare conțin combinația de cifre 39. Aceștia sunt adesea ținta oprobiului public și sunt hărțuiți în trafic de alți șoferi. Lucrurile au mers atât de departe, încât oamenii dau mită pentru a nu primi plăcuțe de înmatriculare care conțin numărul 39.

Numărul 666, simbolul Diavolului

Un număr cu semnificație puternică în teologia creștină, 666 le dă fiori multora. Numărul este considerat malefic și este asociat cu diavolul, datorită unui pasaj din Biblie. În Apocalipsa 13-18, apare următorul citat: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” Așadar, nu e de mirare că 666 face obiectul atâtor superstiții.

26, prevestitor de dezastre

În India, 26 începe să câștige reputația de număr cu ghinion, și asta din cauza unor coincidențe calendaristice. Tsunamiul din 2004, în urma căruia au murit zeci de mii de oameni, a avut loc pe 26 decembrie. Pe 26 ianuarie 2001, provincia Gujarat a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 7.7 grade Richter, care a lăsat în urmă peste 13.000 de morți. Mai mult, atacurile teroriste din Mumbai din 2008 au început pe 26 noiembrie și s-au soldat cu 164 de morți. Nu este, deci, de mirare că indienii nu văd cu ochi buni numărul 26.

Occidentalii urăsc numărul 11

Numărul 11 este încărcat de semnificații negative în special în cultura occidentală. Din cauza sistemului numeric pe care îl folosim, se întâmplă uneori să avem date sau ore formate dintr-o singură cifră – 11.11.2011 sau 11:11. Mai mult, isteria propagată pe Internet cu privire la numărul 11 este întreținută și de cei care susțin că acesta ar avea o legătură cu „Apocalipsa”, prezisă de mayași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel