Data publicării:

Băsescu a promulgat bugetul pe 2014: Acciza poate fi evitată complet

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri seara, în timpul unei conferințe de presă, că a promulgat bugetul pe 2014 pentru că Executivul a acceptat să amâne cu 3 luni implementarea accizei de 7 eurocenți la combustibil. Decizia șefului statului a fost luată în urma unei întrevederi cu premierul Ponta. Băsescu speră să-i convingă pe reprezentanții FMI și CE, la discuțiile din ianuarie, că acciza suplimentară nu este necesară.

”Vreau să informez că am promulgat bugetul de stat pe anul 2014. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţă de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în Bugetul de Stat venituri din această taxă, suspendarea aplicării pe trei luni înseamnă 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat, foarte mică în raport cu excesele din buget, şi care pot fi ajustate în foarte multe zone din Buget unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la Ministerul domnului Dragnea, de la Serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor încasări, cum e taxa pe stâlp”, a declarat președintele.

Președintele a precizat că obiectivul său nu a fost legat de o confruntare, ci de a evita o greșeală făcută de Guvern și de partenerii internaționali. ”Atât Fondul, cât şi Banca Europeană au greşit. În acest sens, când va veni delegaţia FMI la Bucureşti, în ianuarie, îmi asum explicarea erorilor legate de creşterea accizei la carburant”, a mai spus președintele.

”Sunt convins că taxa poate fi evitată complet şi acesta va fi obiectul meu în discuţiile cu FMI. Eu nu voi valida nicio scrisoare către bordul Fondului în ceea ce priveşte introducerea acestei taxe”, a subliniat șeful statului. Băsescu a făcut o glumă pe seama celor trei luni în care se amână aplicarea accizei. ”Eu cred că cele trei luni vor fi prelungite pentru totdeauna. Prima zi de introducere a taxei ar fi 1 Aprilie, deci sigur e o poantă”. El a adăugat că i-a oferit drept garanție premierului cuvântul său de onoare. Întrebat de jurnaliști dacă USL se va rupe, Băsescu a răspuns negativ, la fel cum a făcut și în ultimele sale ieșiri publice. ”Nu cred în ruperea USL-ului. Cred că pot fi nişte jocuri de forţă, de aceea m-am bucurat că am ajuns la un acord cu premierul. Pentru că altfel riscam ca liberalii plecau la discuţiile despre TVR şi să nu avem buget deloc. Nu se rup, dar se şicanează”, a afirmat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel