4000 de dolari pe zi. Atât câştigă Selly, tânărul-senzaţie de doar 21 de ani care a cucerit internetul
Vloggerul Selly e cunoscut, printre altele, şi pentru faptul că are în conturi sume fabuloase pe care le-a adunat prin muncă, proiecte ample, producţii cinematografice, concerte, colaborări şi vizualizări din YouTube. Sunt zile când câştigă chiar şi 4000 de dolari.
Selly are doar 21 de ani și ajunge să câștige lunar sume impresionante. A început să facă vlogg-uri încă din 2011, iar ulterior, veniturile au început să îi crească mai mult decât ar fi crezut vreodată. De la 14 ani, Selly câștigă bani singur, iar sumele nu sunt deloc neglijabile. Chiar el povestea la un moment dat că primii bani pe care i-a făcut au fost 50 de dolari, iar când i-a scos de la bancomat s-a simțit cel mai fericit. „Ideea e că am început să fac primii bani din Google AdSense, adică din platforma de monetizare a YouTube-ului de la vremea respectivă, primii bani însemnând 50 de dolari după primul an de vlogging. Aveam 12 ani și am scos pentru prima dată de la bancomat cei 50 de dolari, 200 de lei. Erau banii mei. A fost un sentiment wow”, povestea el într-un vlog acum ceva timp.
Un an mai târziu, cei 200 de lei au ajuns să fie 1.000 de lei, iar în 2014, Selly a ajuns să câștige 70 de dolari pe lună, după cum o spune chiar el. „Asta se întâmpla în 2013. În 2014 am început să cresc în cifre pe YouTube. Acei 200 de lei s-au făcut 400, 600, 1000 de lei. Nu bani pe lună, economiile strânse. În 2014 făceam cam 70 de dolari pe lună. Atunci am făcut și prima tâmpenie din viața mea”, a mai dezvăluit el.
Cât câștigă Selly într-o singură zi din YouTube
Iată că de atunci au trecut opt ani de zile, iar acum veniturile lui Selly au ajuns la mii de dolari. În cele mai bune zile ale sale, vloggerul ajunge să încaseze chiar și 4.000 de dolari, doar din YouTube. Veniturile lui Selly nu vin însă doar de aici. Acesta mai are și câteva contracte de imagine și de asemenea, câștigă sume imense și din prestațiile pe care trupa sa 5GANG le face. De asemenea, el mai are și un magazin online de haine și a mai debutat și în actorie cu filmul ”5GANG: Un altfel de Crăciun”, care a avut vânzări record, ajungând cel mai vizionat film din România.
A păţit-o la Mamaia
Aflat pe litoral într-o minivacanță, Selly s-a distrat pe cinste în localurile de lux din Mamaia. După o petrecere de pomină, vlogger-ul și „brigada” au avut nevoie de clasica „stabilizare”. Au luat masa, și-au reîncărcat bateriile și au convenit să continue show-ul. potrivit cancan.ro, pe drumul spre hotel, Selly și Smaranda Știrbu au fost „atacați”, la propriu, de câțiva puști, care-și fac, de regulă, veacul pe lângă cluburile de lux din Mamaia. „Selly, dă-ne bani!„, au strigat copiii către vlogger. „Fanii” au fost atât de insistenți încât au plecat mulțumiți. Idolul adolescenților a fost milostiv și și-a „răsplătit” tovarășii de ocazie.
Discuție cu „atacatorii”
A urmat o discuție și bănuim că Selly și iubita lui le-au oferit sfaturi care să-i ajute pe viitor. Cert este că puștii au ascultat atenți, iar, la final, s-au retras către alte potențiale „ținte”. Că doar este plin sezon estival, iar „greii” care se respectă sunt la Mamaia. Și dacă îi mai prinzi și chercheliți, „bugetul” pe o seară este asigurat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News