400 de aparate radar și elicoptere, în întâmpinarea petrecăreților de 1 mai
Două elicoptere vor coordona eficient efectivele de Poliţie Rutieră, iar peste 400 de aparate radar acţionează pentru siguranţa cetăţeanului, a spus Valentin Ioniţă, comisar în cadrul Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, luni, în cadrul unei declaraţii de presă pe tema măsurilor luate privind întoarcerea din minivacanţă.
"Avem peste 400 de aparate radar care acţionează pentru siguranţa cetăţeanului şi salvarea de vieţi omeneşti. Beneficiem, de asemenea, de sprijinul a două unităţi de aviaţie, respectiv două elicoptere. (...) Elicopterele au fost ridicate de la sol pentru a coordona foarte eficient efectivele de Poliţie Rutieră", a menţionat Valentin Ioniţă.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a afirmat că două elicoptere ale MAI se vor alătura dispozitivului de Poliţie Rutieră pentru a asigura supravegherea aeriană a traficului. Valentin Ioniţă a spus că se aşteaptă în această perioadă creşterea numărului de autovehicule în trafic şi un flux foarte mare de autovehicule, în special pe principalele artere ce converg către zonele turistice. El a declarat că Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.
"În baza planului de măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, chestorul de poliţie Bogdan Despescu a suplimentat efectivul de poliţişti care au acţionat în această perioadă (a sărbătorilor pascale n.r.), respectiv un număr de 13.000 de poliţişti care au acţionat zilnic în stradă pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, cu precădere în zona lăcaşelor de cult. Astfel, în această perioadă am reuşit să îmbunătăţim gradul de siguranţă rutieră, sens în care suntem prezenţi pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi pentru reducerea numărului de accidente rutiere", a adăugat comisarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News