400.000 elevi afectați de decizia Guvernului: Abrogați hotărârile!
Elevii au o solicitare către ministrul Educației.
Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România, solicită ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, sprijin, în vederea abrogării, la proxima ședință a Guvernului, a Hotărârilor de Guvern ce afectează cei peste 380.000 de elevi aflați în risc de excluziune socială, prin lipsa decontării navetei integral conform Legii educației naționale nr. 1/2011.
Comunicatul Consiliului Național al Elevilor a transmis:
În urma intrării în vigoare a legii privind respingerea OUG 51/2019, ce viza eliminarea transportului din sfera serviciilor publice, consiliile județene trebuie să realizeze contracte de atribuire în regim de urgență cu operatorii de transport. Cu toate acestea, elevii navetiști sunt în continuare afectați de existența unor hotărâri de Guvern, nevoile beneficiarilor direcți ai actului educațional fiind ignorate în detrimentul anumitor interese sau înțelegeri. Astfel, considerăm necesar ca problema decontării navetei să fie soluționată cât mai rapid, prin abrogarea Hotărârii de Guvern numărul 309/1996, ce împiedică acordarea reducerii de 50% pentru elevi, în cadrul transportului județean – așa cum prevede Legea educației naționale nr. 1/2011, dar și abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Menționăm faptul că, în urma abrogării celor două Hotărâri de Guvern, este necesară aplicarea Regulamentului (CE) 1370/2007 și realizarea, de către consiliile județene, a contractelor de serviciu public în regim de urgență, contracte care să includă ca obligație contractuală gratuitatea pentru elevi.
Doamnă ministru, facem un apel la dumneavoastră:
Abrogați cele două hotărâri de Guvern care împiedică garantarea accesului la educație pentru sute de mii de elevi navetiști din România. Avem nevoie, mai mult decât oricând, de responsabilitate și acțiuni concrete pentru copiii din România, ei nu mai pot fi prinși între operatorii de transport dornici să facă profit și consiliile județene care refuză să respecte legea, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News