396 de accidente grave cu trotinete electrice în 3 ani. Ce a aflat Titi Aur din discuția cu ministrul Predoiu: La asta nu m-am gândit, dar e foarte interesantă
În cadrul emisiunii DC Conducem, Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a abordat o statistică care a înregistrat 396 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice.
În ultimii 3 ani, conform unei statistici, au fost înregistrate la nivel național 396 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. București și Cluj-Napoca sunt primele două orașe în care s-au întâmplat astfel de accidente, având cel mai mare număr de victime. Au fost raportate 3 decese în 3 ani. În Mehedinți și Iași, următoarele două în clasament, s-au înregistrat câte un deces pentru fiecare. Totodată, accidente frecvente au fost în Brașov, Galați, Mureș, Vaslui și Vrancea. Într-un simplu calcul matematic și într-o analiză pripită, 396 de accidente în 3 ani pare un număr mic. Totuși, problema rămâne una gravă, fiindcă există și un trend ascendent al acestora.
În cadrul emisiunii DC Conducem, Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a vorbit pe acest subiect, aducând perspective prețioase, o analiză concisă, dar și "chestiuni foarte interesante" pe care le-a discutat cu ministrul de Interne al României, Cătălin Predoiu, într-o conversație pe această temă. Emisiunea va fi transmisă live sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 16:00, pe DC News, DC News TV și DCSport.ro, pe Facebook și YouTube. Înregistrarea poate fi urmărită pe canalele online menționate.
"La o primă analiză, nu pare mult, dar totuși nu circulă toată populația pe trotinete"
"La o primă analiză, nu pare mult, dar totuși nu circulă toată populația pe trotinete. Dacă ar circula 20 de milioane de locuitori pe trotinete, atunci s-ar putea spune ‘da, domne, se mai întâmplă’. Sunt relativ puțini cei care circulă cu trotinetele. De ce cred eu că avem probleme? În primul rând, e acel lucru pe care îl tot susțin și invoc. Mă refer la faptul că jumătate din populația României nu are niciun fel de educație rutieră. Nu se face nimic în școala generală sau în liceu pe această temă. În general, tinerii merg cu trotinete și o mare parte din cei care merg cu trotinete, ca să nu spun cea mai mare parte, nu au permis de conducere. Sunt și unii care au permis, dar găsesc mai rapidă metoda de deplasare cu trotineta prin oraș. Atunci, cei care merg cu trotineta sunt cei care nu au niciun fel de educație rutieră. Nu știu nici măcar ce înseamnă lumina roșie, ce înseamnă trecerea de pietoni sau știu din ce au auzit întâmplător. Nu au fost într-un sistem de pregătire, la școală, la liceu, la un curs, sau oriunde la ceva. Nu au fost nicăieri. Pe lângă că au drept să circule, sunt și obligații să circule pe carosabil, adică printre mașini. Mai mult, trotineta electrică, în loc să meargă cu 20 sau 25 de km/h, merge cu 50 de km/h. Deci, vorbim și de viteză mare", a explicat Titi Aur.
"Într-o discuție pe care am avut-o cu domnul ministru Predoiu am aflat ceva foarte interesant"
"Într-o discuție pe care am avut-o cu domnul ministru Predoiu am aflat ceva foarte interesant. La chestiunea asta nu m-am gândit până acum, dar e foarte interesantă. Trotinetele noastre sunt închiriate cu taxă pe minut. Nu cu taxă pe kilometri parcurși. Asta înseamnă că cel care ia trotineta este tentat să meargă cât mai repede ca să plătească cât mai puțin. El are de ajuns dintr-un loc în altul. Aici nu vorbesc de cel care iese să se plimbe. Eu vorbesc acum de cei care o folosesc să ajungă dintr-un loc în altul. La ei apare tentația să o folosească cât mai repede. Răspunsul meu de atunci către domnul Predoiu, lucru adevărat, e că eu am luat permisul la 17 ani și jumătate. Deci, foarte repede. Mie tata îmi dădea mașina cu porția. Undeva la o jumătate de oră sau o oră. Ce credeți că făceam eu în jumătate de oră? Încercam să merg cât mai mult. Și i-am spus domnului ministru ‘vă cred, este foarte adevărat. Așa am ajuns eu pilot de curse’. De ce? Îmi dădea mașina să merg și eu mergeam tare de la început, ca să mă plimb cât mai mult într-un timp cât mai scurt. Când îmi dădea mașina două ore era extraordinar. Tata zicea să mă țină sub control, dar eu așa am ajuns pilot de curse", a declarat Titi Aur.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News