Vezi ce ți se poate întâmpla dacă nu ai reînnoit polița RCA
În România există în acest moment circa un milion de mașini care nu mai figurează ca asigurate RCA de mai mult de 90 de zile. În aceste condiții, legea permite autorităţilor să suspende din oficiu înmatricularea acestor automobile.
Proprietarii de autovehicule, atât cei care circulă cu acestea pe străzi, dar și cei care le țin în garaje, care nu și-au mai reînnoit polițele RCA, riscă să le fie suspendate înmatricularea mașinilor din oficiu. Potrivit legii, înmatricularea oricărui automobil despre care se constată că a stat fără asigurare RCA mai mult de 90 de zile poate fi suspendată din oficiu. Procedura este definită în ordonanţa de urgenţă 189/2005, scrie evz.
La împlinirea unui termen de 90 de zile de la data expirării asigurării, se poate suspenda de drept înmatricularea vehiculelor rutiere aflate în această situaţie. Suspendarea se aduce la cunoştinţa proprietarului vehiculului, în scris, de către Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau, după caz, de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la care s-a efectuat înmatricularea.
Ce riscă șoferii care circulă fără polița RCA
Până la a se ajunge la suspendarea înmatriculării şoferii care circulă fără RCA se expun unor sancţiuni importante încă din prima zi în care le-a expirat poliţa RCA. În primul rând, amenda aferentă acestor cazuri este de la 1.000 la 2.000 de lei, sume deloc neglijabile. În al doilea rând, şoferului i se va reţine certificatul de înmatriculare a maşinii, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News