3200 de participanți din 30 de țări, înscriși la Maratonul Internațional Brașov
Organizatorii Maratonului Internațional Brașov anunță că țintesc un număr record de 4.000 de pasionați de mișcare care urmează să ia startul celei de-a cincea ediții. Până în acest moment sunt deja înscriși mai mult de 3.200 de participanți.
Maratonul panoramic al României atrage pasionașii de sport din toate colțurile lumii, prin prin peisaje, organizare și calitatea traseului. Alergătorii se bucură de o cursă care îmbină peisajele urbane epice cu frumoasa natură a Carpaților, pe un spectaculos si tehnic.
Competiția din inima Transilvaniei cu start și finiș în Piața Sfatului, cu alergare pe cele mai importante străzi din Brașov și traseu ce ajunge până în Poiana Brașov, strânge participanți de pe toate continentele, din țări precum: Africa de Sud, Angola, Australia, Bangladesh, Bulgaria, Cehia, Chile, China, Cipru, Franta, Finlanda, Germania, Grecia, Hong Kong, Iran, Italia, Irlanda, Jamaica, Marea Britanie, Mexic, Malayesia, Polonia, Rusia, Republica Moldova, SUA, Serbia, Singapore, Spania, Ucraina și Ungaria.
Care sunt probele la care participă concurenții înscriși
La Maratonul Internațional Brașov, acreditat din 2017 conform standardelor AIMS, cel mai important for internațional din domeniu, participă sportivi cu vârsta cuprinsă între 6 și 90 ani. Competiția cuprinde 8 curse, pe distanțe diferite: maraton 42km, semimaraton 21km, cursa de 10,7km și cursele populare de 2,5km și 5,7km (necompetitivă și necronometrată, ce este organizată în scop caritabil), team run 4×10.7km și curse pentru copii între 6-14 ani, precum și Crosul Universitar.
La toate cursele competitive, primii clasați la masculin, feminin și în funcție de categoriile de vârstă vor fi premiați financiar, dar și cu diplome, cupe, produse și servicii sportive, iar toți participanții vor primi un kit generos de concurs și o medalie specială.
Vezi și: Donează sânge și mergi la cele mai tari festivaluri ale verii, Untold și Neversea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News