31 MAI, Ziua Românilor de Pretutindeni. Ludovic Orban, mesaj special pentru Diaspora
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj special pentru Diaspora, cu ocazia zilei românilor de pretutindeni. 

”Sărbătorim în acest an Ziua Românilor de Pretutindeni sub semnul solidarității față de semenii noștri afectați direct sau indirect de criza sanitară și al responsabilității pentru protejarea fiecăruia dintre noi și a celor apropiați.

În pofida distanței fizice care ne desparte și a regulilor pe care trebuie să le respectăm pentru protejarea sănătății noastre, a tuturor, perioada grea pe care o parcurgem a dovedit din nou că suntem uniți și, cum spune românul, ”sângele apă nu se face”.

Fie că ne referim la comunitățile pe care circumstanțele istorice nedrepte le-au despărțit de țară sau la cele ale românilor care au ales să studieze, să muncească și să trăiască peste hotare, opțiunea noastră a fost limpede în favoarea sprijinirii românilor de pretutindeni.

Am considerat de datoria Guvernului să-i susținem în mod concret pe frații noștri de peste Prut în lupta cu pandemia COVID-19. Totodată, am alocat resurse, încă de la începutul mandatului, pentru inițiativele menite să contribuie la păstrarea identității, tradițiilor și culturii românilor din comunitățile istorice, dar și din cele  recent formate.

Indiferent pe ce meleaguri de află, comunitățile de români din afara granițelor întregesc cu mândrie neamul și națiunea română.

Faptul că peste un milion dintre românii care studiau, munceau și trăiau în afara granițelor au ales să revină acasă, atunci când criza sanitară ne-a încercat pe toți, este dovada clară a faptului că România rămâne locul lor de suflet, unde le putem oferi șansa de a-și construi viitorul. Am apreciat că este responsabilitatea autorităților statului să le ofere oportunități pentru ca tot mai mulți să rămână acasă. La nivelul Guvernului avem în vedere noi măsuri care să îi determine să-și pună în valoare aici, în țară, expertiza și experiența acumulate în străinătate. Este în beneficiul tuturor să construim împreună România europeană, țară în care sunt apărate și garantate libertățile și drepturile cetățenilor și care oferă fiecăruia șanse la o viață mai bună și la prosperitate.

Poporul român are nevoie de toți fii săi, indiferent în ce colț al lumii se află.

La mulți ani, dragi români, oriunde vă aflați!", a transmis premierul, conform unui comunicat emis de Guvern. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel