Data publicării:

3 motive să folosești bicarbonatul de sodiu în grădină. Truc pentru a prelungi durata de viață a florilor din vază

Autor: Darius Muresan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Știai că poți folosi bicarbonatul de sodiu în grădină? Iată trei motive pentru care ar trebui s-o faci! Nu uita nici de florile din vază sau ghiveci. Bicarbonatul le poate prelungi durata de viață. 

Bicarbonatul de sodiu face minuni atât în bucătărie, la curățenia din casă, cât și în grădină. Poate fi folosit pentru flori sau pentru plante, în general. 

De ce să folosești bicarbonatul de sodiu în grădină 

 

1. Folosit în grădină, bicarbonatul de sodiu reduce aciditatea solului, favorizează înflorirea și mai mult, încetinește creșterea buruienilor. Tot ce trebuie să faci este să-l presari peste pământ. 

2. Bicarbonatul de sodiu previne apariția și înmulțirea paraziților. Dacă te confrunți cu această problemă, poți face tu o soluție: amestecă într-un litru de apă nouă linguri de ulei de măsline și trei lingurițe de bicarbonat de sodiu. Pulverizează soluția pe frunzele plantelor din trei în trei săptămâni, seara. 

3. Vrei să previi apariția mucegaiului? Tot bicarbonatul de sodiu îți vine în ajutor! Amestecă două lingurițe de săpun vegetal și două lingurițe de bicarbonat de sodiu în doi litri de apă și pulverizează soluția pe legume, fructe sau flori. 

Bicarbonatul prelungește durata de viață a florilor din vază sau ghiveci 

Mai poți folosi bicarbonatul de sodiu și pentru a prelungi durata de viață a florilor din vază și a celor din ghivece. Adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat dacă vaza este mică, o linguriță dacă vaza este medie și o lingură în cazul în care vaza este mare. 

În cazul în care o floare din ghiveci nu mai înflorește sau frunzele i se veștejesc, stropește-i frunzele cu o soluție obținută din apă și bicarbonat de sodiu. Ai grijă la dozaj pentru că o cantitate prea mare de bicarbonat poate arde frunzele. Utilizează o linguriță de bicarbonat la un litru de apă și nu vei avea probleme. Poți adăuga și trei lingurițe de ulei de măsline.

De asemenea, nu e recomandat să pulverizezi soluția pe tulpini sau pe boboci, potrivit Impact.

VEZI ȘI: De ce să pui bicarbonat de sodiu în apa în care faci baie

 

Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit în gospodărie sau gastronomie, dar are numeroase beneficii și pentru sănătate și frumusețe. Adăugat în apa în care faci baie, poate ajuta la ameliorarea multor afecțiuni dermatologice. 

Pune în apa din cadă două-trei plicuri de bicarbonat de sodiu, o lingură de sare Epsom și câteva picături de ulei esențial și amestecă bine. Urmează relaxarea! 

Vezi aici cele 7 motive pentru care ar trebui să pui bicarbonat de sodiu în apa în care faci baie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel