Preda să vorbească de mine când o să câştige alegerile, spune Udrea
Elena Udrea i-a transmis, de la Târgu Mureș, lui Cezar Preda, ca reacţie la declaraţia potrivit căreia moţiunea ei şi a Monicăi Macovei sunt "ghiocei", în timp ce moţiunea lui Vasile Blaga este "trandafirul viguros", să vorbească despre ea "când o reuşi să câştige alegerile".
"Domnul Cezar Preda este colegul meu, suntem prieteni, îmi face plăcere să stau de vorbă cu el la o cafea, dar să vorbească de mine când o reuşi să câştige alegerile, când o reuşi să obţină voturi, personal sau în numele organizaţiei de la Buzău, să mi se adreseze sau să vorbească despre mine. Deci sunt de acord să discut cu toţi cei care au performanţă politică", a spus Udrea.
Întrebată ce părere are de faptul că există mai multe femei din PDL care nu o susţin şi chiar o contestă, Elena Udrea a spus că acest aspect "ţine de caracterul fiecăreia sau fiecăruia", subliniind că ea a susţinut mereu femeile din partid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News