Caz incredibil în comina Roata din Giurgiu. O minoră în vârstă de 14 ani a fost violată de şapte tineri, iar unul dintre agresori a și filmat scena, după care a mers prin comună şi s-a "lăudat" cu abuzul pe care l-au comis. Şase dintre agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar cel de-al şaptelea este căutat de poliţie.
Unul dintre cei şapte agresori are 14 ani şi este singurul care nu a fost reţinut. Agresorii au vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, iar violul a avut loc în casa prietenului fetei, care are 17 ani.
"În cursul zilei de sâmbătă, la postul de poliţie comunal Roata de Jos s-a prezentat o minoră de 14 ani din aceeaşi localitate care a adus la cunoştinţa poliţiştilor că în seara zilei de 3 ianuarie, când se afla la locuinţa unui prieten, a fost obligată, prin violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu mai multe persoane. Minora s-a deplasat de bună voie la locuinţa acestui prieten, acesta a chemat şi a propus minorei să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi prieteni. Ulterior, minora s-a opus. Trei dintre aceştia au legat-o, au lovit-o şi au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. În momentul de faţă, şase dintre suspecţi sunt reţinuţi pe bază de ordonanţă încă din data de 5 ianuarie, sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism, urmând ca în cursul acestei zile să fie duşi la Tribunalul Giurgiu cu propunere de arestare preventivă", a declarat, la Realitatea TV, Cristian Şuţă, purtător de cuvânt IPJ Giurgiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum ajung părinții să apeleze la meditații pentru copiii lor. Lider sindical: Nu profesorii sunt cei care nu-și fac datoria
- Șoferii nu vor mai avea cum să mintă după accident. UE a luat decizia și se aplică din 9 iulie
- Momente dificile pentru Balanță. Daniela Simulescu: Chiar și așa, amintiți-vă de momentele când ați reușit să o luați de la capăt