Data publicării:

24 de migranţi au fugit dintr-un centru de transfugi din Arad

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
transfugi
transfugi

Alegeri prezidentiale 2024

24 de transfugi au fugit, miercuri seara, dintr-un centru de transfugi din judeţul Arad, după ce ar fi forţat gratiile unui geam din spatele clădirii, doi dintre aceştia fiind deja prinşi, până la această oră.

Cei 24 de migranţi tunisieni şi algerieni au fugit din centrul de trasfugi de la Arad miercuri seară, potrvit primelor informaţii, după ce ar fi forţat gratiile unui geam din spatele clădirii.

Centrul nu era păzit, ci doar monitorizat video, însă se pare că una dintre camerele de luat vederi nu funcţiona la momentul în care cei 24 au plecat din imobil. Situaţia acestora pe teritoriul României nu este clarificată la acest moment.

"Au fost alarmate toate efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Au fost instituite echipe de căutare. Au fost constituite filtre de circulaţie, iar la câteva ore de la începerea acestor activităţi, poliţiştii au reuşit prinderea a doi dintre evadaţi. Transfugii nu prezintă un pericol iminent.", a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

100 de politişti şi zeci de jandarmi îi caută acum pe străini. Căutările au fost extinse pe întreg teritoriu al judeţului Arad. De asemenea, poliţiştii din Ungaria au fost mobilizaţi în acţiunea de prindere a evadaţilor.

"La acţiunea de căutare participă un efectiv de 20 de jandarmi, dar şi alte structuri. Nu cred că este vorba de niciun grad de periculozitate. Pentru asemenea situaţii sunt stabilite procedurile necesare", purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fâneaţă.

Ceilalţi migranţi sunt căutaţi, în continuare, de ORI, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră. De altfel, conducerea ORI a decis să trimită la Arad Corpul de Control al instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel