Iulian Urban consideră că Mihai-Răzvan Ungureanu ”pare mult prea grăbit să aducă în Parlament cât mai mulți parlamentari sub sigla FC”, susținând că traseiștii care i s-au alăturat au doar experiență ”în trasul sforilor și cum să fure un contract cu statul”. Potrivit Codului etic adoptat de către Monica Macovei, persoanele care au trecut de la un partid la altul nu mai pot candida din partea ARD la alegerile parlamentare.
”MRU pare mult prea grăbit să ducă în Parlament cât mai mulţi parlamentari sub sigla noului lui partid. Atât de grăbit încât greşeşte grav când intră în conflict deschis cu Monica Macovei spunând că pe el nu îl deranjează traseiştii politici”, susține Urban printr-o postare pe facebook.
Senatorul mai spune că ”uşile Partidului Forţa Civică rămân deschise şi pentru alţi politicieni care vin din alte partide, fiindcă potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu formaţiunea sa are nevoie de astfel de oameni cu experienţă”.
”Pe cuvântul meu dacă eu înţeleg cum gândeşte MRU”, mai scrie el.
De asemenea, Urban se mai întreabă ”ce "experienţă" poate să aibă un traseist politic? ex-psd, ex-pdl, ex-pnl? Experienţa în trasul sforilor? În cum să furi un contract cu statul? cum să minţi alegătorul?”.
”MRU pare că face tot posibilul ca noua Alianţa să nu funcţioneze şi să îndepărteze speranţele clasei de mijloc . Este regretabil că face asta, este o gravă eroare şi îmi confirma faptul că decizia mea de a nu candida în legslatura 2012-2016 este un lucru înţelept! Îmi pare rău totuşi că atât de repede speranţele noastre ale clasei de mijloc s-au năruit odată cu această schimbare de macaz din partea lui MRU”, mai scrie el.
Cât despre codul de etică al alianței, Urban spune că ”prin contrast, Monica Macovei se luptă ca din partea ARD să nu candideze exact tipul de traiseiști politici pe care pe MRU nu îl deranjează să-i aibă în preajmă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)