Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
23 august 1944. România, act de trădare sau demnitate națională
Puține evenimente au stârnit o asemenea controversă în istoria României precum cele petrecute la 23 August 1944, acum 75 de ani.
23 August 1944, moment în care România a ”întors armele” Germaniei naziste, într-un război deja pierdut, este poate cel mai falsificat și controversat eveniment din istoria României.
Războiul era pierdut
Adevărul este că la 23 august 1944 războiul era pierdut. Acest lucru devenise evident după tragedia de la Stalingrad.
Acțiunea suveranului, de a scoate țara din război, care a acționat împreună Blocul Național Democrat (din care făceau parte Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănescu, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist Român), avea menirea să salveze ce se mai putea salva. În joc era existența României. Prin 23 august 1944 s-a reușit recuperarea Ardealului de Nord. Hitler nu a oferit niciodată garanții României privind revenirea Transilvaniei la patria-mamă.
În fond, pe cine a trădat România? Pe cineva care o trădase cu mult timp în urmă, când Hitler și Stalin semnase infamul pact de neagresiune Ribbentrop-Molotov, prin care cei doi dictatori împărțeau în cadrul unui protocol secret Europa. Hitler acceptase reocuparea Basarabiei de către sovietici, la fel cum a impus României cedarea Ardealului de Nord către Ungaria prin Dictatul de la Viena din august 1940. Acțiunile sale au contribuit la prăbușirea României Mari.
Mitul negocierii dintre Antonescu și Hitler
Cert este că mareșalul Ion Antonescu, în fond un general experimentat, nu înțelegea realitatea politică a acelor vremuri, iar actul de la 23 august și ieșirea României din război reprezentau singura soluție. Țara se afla pe marginea prăpastiei, la propriu. Antonescu a acționat nu doar indecis, cât și haotic. Nu există niciun document care să confirme teoria potrivit căreia Antonescu ar fi negociat cu Hitler ieșirea României din război. Acest lucru este exclus, Hitler nu ar fi acceptat niciodată așa ceva și avem exemplul Italiei (1943).
Grăitor este faptul că la ultima întrevedere dintre Hitler și Antonescu, pe 5 august 1944, avionul care îl transporta pe Antonescu a făcut un mic ocol peste Polonia pentru ca mareșalul să poată vedea imaginea în flăcări a Varșoviei după insurecția împotriva naziștilor.
Iar după Conferința de la Casablanca (ianuarie 1943), F.D. Roosevelt, Winston Churchill și Charles de Gaulle au decis obligativitatea capitulării necondiționate a Germaniei naziste și a aliaților ei. Orice tentativă de a negocia cu Occidentul, fie din partea mareșalului, fie din partea regelui, a fost ucisă din fașă. România era singură într-o situație teribilă, trupele sovietice avansau pe teritoriul ei iar aviația americană și britanică ar fi putut relua oricât devastatoarele bombardamente. 23 august 1944 devenise o obligație.
Sigur că s-au făcut și greșeli politice, mai ales în ceea ce privește armistițiul care a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944 iar Regele anunțase în mod fals că România acceptase armistițiul oferit de URSS, Marea Britanie și SUA. Acest lucru a dus la dezarmarea a peste 150.000 de militari români care au fost luați prizonieri de sovietici. Dar e greșit să privim evenimentele din perspectiva a ceea ce știm că s-a întâmplat. Situația era critică iar în joc era existența României ca stat.
23 august 1944 nu a însemnat instaurarea comunismului
Ar fi infantil să ne imaginăm că fără 23 august comunismul nu s-ar mai fi instaurat în România. Ocuparea României, care era doar o chestiune de timp, ar fi fost mult mai brutală fără decizia de a „întoarce armele".
Pe 20 august 1944 sovieticii au lansat operațiunea 'Iași-Chișinău' prin care au pulverizat pur și simplu frontul românesc. Nu exista altă soluție decât trecerea de partea aliaților și evitarea ca întreg teritoriul românesc să devină teatru de război. E pueril să ne imaginăm că fără 23 august Armata Roșie nu ar mai fi înaintat spre Europa. Poate că ar fi fost frânată puțin înaintarea, dar în niciun caz stopată iar ocupația ar fi fost cu siguranță mult mai grea.
Puțină lume știe însă că decizia Regelui Mihai și a Blocului Național Democrat a luat prin surprindere chiar și partea sovietică. Stalin a cerut unităților sale militare să nu ia în considerare nicio declarație a României iar edificatoare este și mărturia lui Gheorghe Apostol, important lider comunist despre eveniment: „Ana (n.a. – Ana Pauker) a făcut mare scandal când a sosit în țară: 'De ce s-a realizat 23 august? Fără el, țara ar fi fost ocupată de trupele sovietice, s-ar fi instaurat dictatura proletariatului de la început, nu s-ar fi dat timp de respirație burgheziei!'” - Alexandru Șiperco, „Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: rivalități, represiuni, crime”, volumul I.
Cele peste patru decenii de propagandă comunistă au implementat în mentalul colectiv ideea că 23 august 1944 a fost momentul instaurării comunismului în România. Fals.
Instaurarea comunismului a fost un proces mult mai complex care a avut loc în următorii ani și a fost influențat de o multitudine de factori și nu a fost nicidecum un eveniment generat exclusiv de 23 august 1944.
Un lucru este însă sigur. După 1948, 23 august a devenit zi de sărbătoare, ulterior Zi Națională în România comunistă. Mistificarea evenimentului, adevăratul scop și consecințele actului, meritele pe care Regele Mihai împreună cu partidele istorice și opoziția le-au avut în actul de la 23 august, scurtarea războiului și salvarea a sute de mii de vieți, toate au fost știrbite de propaganda sovietică.
Dar 23 august a însemnat mult mai mult decât pavarea drumului spre comunism. Acest lucru era inevitabil, cu consecințe foarte probabil mult mai dramatice. Armata Roșie se afla în România indiferent dacă s-ar fi întors armele sau nu. Iar ”salvarea Occidentului” nu era posibilă.
Cum ar fi putut salva Occidentul o Românie care a luptat trei ani alături de naziști, când nu a putut salva de catastrofa comunistă Polonia, stat pentru care a intrat într-un război mondial?
Procesele de judecată realizate în zilele noastre, când cunoaștem cursul Istoriei, sunt la îndemâna oricui.
Negarea însă a evenimentelor și a adevărului istoric nu reprezintă decât necunoașterea realității acelor vremuri tulburi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
23 august 1944
basarabia
comunism
dictatul de la viena
hitler
ion antonescu
regele mihai
romania
tradare
tradarea romaniei
