2024 a fost declarat Anul Avram Iancu
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels
În 2024 se împlinesc 200 de ani de la nașterea revoluționarului român pașoptist Avram Iancu.

Camera Deputaților a adoptat prin vot proiectul de lege prin care anul 2024 este declarat Anul Avram Iancu. Astfel, pe toată durata anului 2024 autoritățile publice vor putea organiza evenimente dedicate celui care a fost lider al mișcării revoluționare pașoptiste din Transilvania, conform Apuseni Info.

„Am adoptat astăzi, cu 226 de voturi pentru, proiectul legislativ prin care anul 2024 este declarat Anul Avram Iancu, prilej cu care se vor organiza manifestări culturale, artistice sau educaționale în memoria marelui erou al națiunii” a declarat Natalia Intotero, deputat PSD.

Cine a fost Avram Iancu

Avram Iancu s-a născut în 1824, astăzi în Avram Iancu, Alba, și a murit la 10 septembrie 1872, în Baia de Criș, județul Hunedoara. El a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist și a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Avram Iancu este considerat unul dintre cei mai importanți eroi naționali români și este apreciat pentru curajul și devotamentul său față de cauza românească în Transilvania. Monumente și statui în memoria sa au fost ridicate în mai multe orașe din România, iar numele său este asociat cu lupta pentru libertate și drepturile poporului român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel