Data publicării:

2001, borna de aur în istoria chirurgiei moderne mondiale. Prima operaţie robotică a trecut oceanul. Dr. Teodor Buliga, SANADOR: Avântul a fost exploziv. DaVinci a primit OK-ul

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Moment istoric pentru medicina robotică! Prima operaţie coordonată prin roboţi, de la distanţă, a avut loc acum 20 de ani la Strasbourg.   

Medicul Teodor Buliga, de la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitatul zilei la Interviurile DC News și DC Medical, unde a vorbit despre chirurgia robotică și avantajele pe care le aduce această tehnologie atât în viața pacienților cât și în sistemul medical.

"Roboţii au ajuns să semene din ce în ce mai mult, şi în medicină, cu ceea ce ne închipuim noi că ar trebui să fie - adică un aparat cu multe braţe care poate să efectueze manevre pe care un chirurg obişnuit nu le efectuează. Prima operaţie robotică modernă, în adevăratul sens al cuvântului, cu ultimul aparat robotic datează de două decenii şi un pic, prin anul 2000. Înainte de asta, el a fost precedat, însă, de tot felul de încercări. Vedeţi, lucrurile bune în medicină, ca în multe alte domenii, au o origine destul de clară, fie militară, fie derivată cumva din astronomie. Aşa s-a întâmplat şi cu roboţii. Pentru că, la început, ideea a fost să poţi să operezi oameni căzuţi, răniţi pe câmpul de luptă fără să ai şi medicul pe front" a explicat medicul Buliga.

Val Vâlcu a venit cu completări: La fel ca şi în cazul pilotului de avion, pregătirea durează. E greu de obţinut un chirurg performant şi nu pot fi pierduţi aşa uşor. El trebuia să fie protejat ca să-i poată proteja pe alţii.

Teodor Buliga: După "Războiul Stelelor" al lui Reagan am fost aproape siguri - vom trimite imediat oameni pe Marte, colonizăm... N-o să poţi să trimiţi un spital, dar putem trimite un aparat pe care să-l manipulăm cumva şi aparatul ăla să opereze de la distanţă. Adevărul este că în 2001 au reuşit să facă o operaţie. A fost o operaţie uzuală, să spunem aşa, nu una foarte complicată , o colecistectomie care a fost efectuată de o echipă de medici chirurgi francezi care se aflau la New York şi au operat într-un spital din Strasbourg. Deci iată că s-a putut trece, la propriu, oceanul făcând o intervenţie chirurgicală la distanţă. De atunci, avântul a fost exploziv. Organizaţia americană care se ocupă cu aprobarea pentru medicamente şi instrumentar medical a dat imediat ok-ul şi varianta ultramodernă de robot DaVinci a intrat imediat în practică.

Emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel